Există locuri pe care le iubești necondiționat, în care te simți ca acasă. Și chiar dacă sunt departe de tine, mereu și mereu te întorci la ele. O bună bucată de vreme Sibiul a fost unul dintre aceste locuri. Era acolo un om extraordinar pe care-mi plăcea să-l văd, să-l ascult, să învăț de la el. Profesorul Lăzăroiu. Luam calea Sibiului foarte des, de multe ori în interes ”de treabă”, acolo tipărindu-mi într-o perioadă, lucrările. Dar mereu treceam și pe strada mare, Nicolae Bălcescu, unde la numărul 16 mă aștepta domnul Lăzăroiu. O altă bucată de vreme am bătut Maramureșul. Iar și iar, fascinat să-i descopăr tainele și oamenii. De cele mai multe ori, în drumul meu îl întâlneam și pe Tata Vasile 7 zile Dorolți. Fotograf cunoscut și prieten de nădejde. Am peste 150.000 de cadre fotografiate acolo. O istorie, aș putea spune, în imagini - și pe film și digital - dintr-o anumită perioadă a Maramureșului. Imagini trăite, simțite și iubite...
Apoi am început să mă simt străin în propria țară și am încetat să mai călătoresc. Am bătut căi lungi prin Europa. De câteva ori la prietenul Freddy din Virton - Belgia. El m-a dus prima dată la Paris. Și a doua oară. Apoi am fost singur de încă vreo șase ori. Parisul m-a fascinat de fiecare dată. Este greu să vă spun în cuvinte ce poți simți pe străzile lui. Iar și iar și mereu când îi pășești caldarâmul. Fotografic este o mină de aur. Mereu găsești câte ceva de făcut, altfel decât tocmai făcusei ultima oară. Mereu este câte ceva de vizitat, mereu câte ceva de ascultat, mereu câte ceva de înțeles. Iar muzeele... Am o moșie de imagini făcute acolo.
Alt oraș de care mi-am lipit sufletul este Veneția. Anul trecut am fost de trei ori. În 2012, de două. Acum vreo 10 ani încă o dată. Este un oraș pe care mereu îl percepi altfel. Iar pentru fotografii Veneția este fabuloasă. Portret, Peisaj urban, Reportaj, Eseu. Până și Nud și Natură statică am făcut pe străduțele ei lipsite de mașini. Nu contează perioada în care mergi acolo. Carnavalul, Bienala de Artă, Regatta Storica, Sărbătorile religioase...
Abia aștept ziua de 1 martie. La ora 8 de dimineață, alături de încă cinci prieteni, vom fi acolo. Patru zile pline de Carnaval. Regal fotografic. Și la Murano și, mai ales în culorile de la Burano. Și, poate în iulie... din nou pentru cinci zile de vară fierbinte. O adevărată poveste de dragoste.
Și totuși, de doi ani nu am mai ajuns la Paris. Mi-e dor de el. Tare dor. Și sper să nu ajung numai în noiembrie la Paris Photo. Călător - visător până în ultima clipă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu