28.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 28

”Decupajul este cea mai importantă lecție despre fotografie pe care unii reușesc să îl stăpânească... Alții nu reușesc niciodată. Macii cei de toate zilele, femeile (închipuite) pe care le iubim sau le-am iubit cândva. Restul este numai imaginație...”

Scriam asta pe la începutul lui iunie anul trecut. Despre el și despre memoria lui - decupajul (căci există și așa ceva în fotografie) aș putea scrie o carte destul de grosuță. Și cred că am să o și fac destul de curând. A decupa cu ajutorul aparatului de fotografiat clipa de grație, iată ceva minunat și, pentru multă lume, lipsit de sens. Adică cum să decupezi clipa de grație. Cât ai clipi din ochi ea trece. Se duce. Îți face ”pa” și rămâi cu buzele umflate. Și ce e aia clipă de grație? În ce se măsoară, fotograficește vorbind, 1/250 sau 1/30 dintr-o secundă, cât durează declanșarea? Poate fi asimilat cu o clipă? Și dacă da, cine poate da măsura că este de ajuns pentru un lucru bine făcut, pardon, pentru o poză - fotografie reușită?  Și mai cum adică decupaj, ce aparatul de fotografiat e o foarfecă ca aceea a croitorului, să poți tăia acolo de un costum sau de o pereche de chiloți? Cum naiba să le combini pe ambele amândouă cum scrie nenea ăsta (adică eu) pe blog?

Sunt multe de zis. Despre memoria decupajului ar putea vorbi orele și nopțile pierdute văzând și uitând și apoi iar văzând imaginile celor dinaintea ta care au avut de spus ceva în fotografie. Albumele (că înainte nu stăteau ca merele-n copac pe net) răsfoite la ceas de noapte târzie, filele de hârtie mângâiate cu privirea (chiar și albumele pictorilor) și cu întrebări despre ce și cum. Toate acele imagini iubite îți lasă pe undeva, printr-un sertăraș al sufletului sau al minții o aripă de înger care te mângâie mereu când ești cu aparatul la ochi și numai ce te trezești că-ți scapă câte una peste degetul cu care declanșezi... Încadrarea asta pe care tocmai ai făcut-o ai mai văzut-o asemenea pe undeva, demult. Nimic nu e nou, noi doar reinventăm ceea ce alții au reinventat și ei la rându-le. De pe aici vine memoria decupajului...

Iar clipa de grație e rezultanta. Clipa de grație că ai surprins, înaintea celor de lângă tine, ceea ce ei n-au reușit să vadă, iar tu, fericitul, le poți chiar arăta ce-au pierdut - trecut cu vederea. Și clipa de grație că reușești să vezi - decupezi acolo unde unii, mulți, nu văd nimic. Că poți, să zicem, să treci dincolo de perfecțiunea florii ca focul de mac și să-ți imaginezi - decupezi toate poveștile despre Neuitatele femei...

Chiar și pentru atâta merit o strângere de mână. Că e plin netul de mameluci care au făcut trei poze și deja sunt artiști!