09.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 40

Vă spuneam că astăzi am să vă povestesc despre noul meu prieten adus acum două zile de la București. Despre Tudorel. Ei bine... ce aș putea să vă spun în două cuvinte: este extraordinar! Așa cum îi șade bine unui prieten bun. Sincer, dacă până acum aveam ceva dubii în ceea ce îl privește, astă seară, la spectacolul Operei Naționale Române din Iași cu piesa regizorului Andrei Șerban, Troienele, mi-a dat întreaga măsură a ”prieteniei” lui.

Pentru fotograf, Troienele este un spectacol cu o lumină infernală. În prima parte, care își petrece acțiunea cu spectatorii în scenă, printre interpreți, sunt doar reflectoare de urmărire. Patru la număr, două de o parte și două de alta, cu fascicolul venind din podul scenei. Este foarte complicat să te poziționezi, pe de o parte, la nivelul scenei, având mai mereu obturată vederea de către spectatori sau interpreți, iar dacă încerci să urci în pod, din dreptul reflectoarelor, poți folosi doar teleobiectiv, iar imaginea va fi mereu în plonjon, rotundă și arareori expresivă. În seara asta am ales să mă urc în arlechinul din dreapta scenei, la primul nivel de reflectoare, cam la 2 metri de nivelul solului. Un unghi nici extraordinar, nici foarte rău, câteva scene din spectacol fiindu-mi obturate de un reflector. Era prima dată când Tudorel trebuia arate cât de prieten îmi este. Și a făcut-o cu prisosință, multe dintre scenele primului act rezolvându-le cu succes și la un ISO maxim de 3200. 

Sigur că acum v-ați dat seama că Tudorel este un aparat de fotografiat. Până acum trăgeam la spectacole cu al doilea aparat din gama Canon EOS, 5D Mk III. Aparat profesional, mai de interior decât de acțiune, cu un mod de fotografiere silențios admirabil pentru acest gen de ”muncă”, o sculă performantă care poate acoperi cam tot ceea ce fac eu ca fotograf. Asta ca să mă alint și să nu spun ”tot” ceea ce fac eu ca fotograf. Numai că așa e cu nația asta a purtătorilor de obturatoare, de ce are visează la alți cai verzi pe pereți, uitând că multă vreme a făcut din rahat bici și a fotografiat cu te miri ce. Adică cu ce și-a permis la un moment dat al vieții lui de fotograf al lui pește - scrumbie. Nici n-ați vrea să știți ce și cum... Așa că zis și făcut: visat din gros, uitat cu jind pe paginile magazinelor de scule, socotit, răs-socotit, răs-răs-răs-socotit, visat, oftat și tot așa și mâine și poimâine și la vară. Acum câteva zile prin familia FotoIași s-au petrecut câteva mici-mari modificări, în sensul că un 5D Mk II și-a schimbat stăpânul, al meu Mk III și-a făcut și el bagajele, iar eu am strâns din buci și-am făcut 100 metri garduri, permutări și ecuații cu 5 necunoscute și, la final, l-am adus acasă pe Tudorel. Iar pentru ce a făcut și cum a expus în condițiile de lumină de astă seară, Tudorel îmi va fi cel mai bun prieten multă vreme de acum încolo! Mulțumesc lui Doamne Doamne al fotografilor.

Isprăvile lui Tudorel și mai jos...