O expoziție ar trebui să fie o bucurie pentru cel care o face. Ceva special care pune în mișcare toate energiile celui care expune, dorința de a fi cât mai bun, de a împărtăși cu cei de lângă tine trăirile tale, aspirațiile tale, de ce nu, visele tale. Pentru că, ce este o expoziție dacă nu un vis visat și, apoi materializat într-o mărturisire. Mărturisirea unui colț din Lumea ta, Fotografule, Fericitule, Făcătorule de minuni.
O expoziție ar trebui să te facă pe tine, Fotograful, mai bun, cum mai buni ar trebui să fie și cei care văd invitația ta la nemurire. Pentru că atunci când dăruiești din inimă musai cei care primesc darul tău trebuie să devină, pentru câteva clipe mai buni, mai deschiși către minunea mărturisirii.
În momentul când primul vizitator a călcat pragul sălii de expoziție taina pe care o purtasei până atunci în sufletul tău se dezvăluie în toată splendoarea sa. Punți între suflete se construiesc invizibil, muzici nescrise se scriu parcă într-o secundă și, tot într-o secundă corul îngerilor care ne păzesc fiecăruia drumul dau viață cântării. Mai buni, mai fără prihană, mai aproape cu o secundă de cer. Mărturisind prin imagini ne-am făcut încă o dată datoria față de semenii noștri. Putem pleca, până data viitoare, în poveste.
Nu știu cum se face... gândesc ce-am scris mai sus, sunt convins că este un adevăr pe care, cei care ați făcut măcar o dată o expoziție l-ați trăit, doar că nu mă pot bucura. Poate că, ocupându-mă de multă vreme de destinele fotografice ale colegilor mei, bucurându-mă pentru fiecare pas pe care-l fac, deschizându-mi sufletul să primesc toate tainele lor am uitat să mă mai bucur și pentru mine. Din 1995, de la prima expoziție personală, s-au adunat 55 astfele de mărturisiri. De 27 de ori am fost alături de Prieteni buni - Fotografi frumoși la clipe irepetabile pe care le-am trăit cu sufletul deschis. Ceva, pe undeva, cândva s-a rupt. Și nu-mi dau seama când s-a întâmplat. Aș putea povesti toate cele 54 de vernisaje întâmplate până acum. Le văd aevea, parcă au fost ieri. Dar nu pot vedea nicicum unde a fost scurtcircuitul...
De la cel de mâine îmi voi aminti multă vreme despre o dezamăgire. Pe care am produs-o azi unor oameni pe care-i respect neputându-mă ține de cuvânt. Trebuia să fac undeva niște fotografii și nu am mai apucat să ajung la ora promisă. Și asta doare mai tare decât orice!
Mai sus imagini din partea de expoziție din Galeria ”Labirint” de la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Partea de ”La gard” mâine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu