http://dorinbofan.wordpress.com/2014/02/24/fotografii-in-trend/
Un material interesant... Numai că dilema asta (de ce fotografiez) o au doar cei care au trecut în fotografie de un anumit nivel. Care au conștientizat că ceea ce fac este important nu doar pentru ei ci și pentru cei cărora se adresează. Pentru Găbițu care și-a luat ieri aparatul de fotografiat și mâine are nuntă unde trebuie să și filmeze și să și facă poze treaba e clară: fotografiez ca să fac bani. Câți mai mulți și câți mai repede, că vremea trece măi...
Din ce observ, după ce-și pune întrebarea discuția se duce (și este normal așa) către domeniul de activitate al celui care scrie. Fotografia turistică, cea de peisaj, workshopul mâncător de energie, proiectul personal. Ceea ce denotă un fotograf activ, care-și pune întrebări, care e capabil să-și dea răspunsuri la ele și care are, deja, un drum bine definit în peisajul fotografic românesc. Dacă, peste ani, va merge în continuare pe acest drum, va depinde doar de alte întrebări pe care și le va pune. Deocamdată se regăsește în ziua de azi și ceea ce mâine va urma.
”Avem o comunitate fotografică absolut extraordinară aici, în România”. Avem pe naiba. Aici, în România, fiecare face și drege doar pentru el. Rar se unesc doi fotografi să facă ceva împreună și e aproape imposibil ca trei fotografi să colaboreze pe termen lung fără să-și dea, după o vreme, în cap. Prin excelență un fotograf este un suflet chinuit (nu mă refer la cei de nunți, botezuri, școli), mereu cu o întrebare în sânge, mereu încercând și căutând să se autodepășească. Adevărul meu doar seamănă cu al colegului sau prietenului meu. El cuprinde în propoziția din care este compus cuvântul Fotografie. Restul cuvintelor din propoziție nu se prea potrivesc la 2 oameni. Sigur că avem fotografi foarte buni. Recunoscuți și stimați în domeniul în care activează. Dar fiecare și-a dezvoltat ”afacerea” de unul singur. Lupul singuratec este mult mai stăpân pe adevărul absolut decât haita cu nivele diferite de percepție a fenomenului. Și da, cine vrea să treacă de un anumit nivel, musai trebuie să pună marketingul în față. Cu tot ceea ce implică el.
Nu vă cunosc personal domnule Bofan, dar vă urmăresc de ceva vreme... și ce dacă toți fotografii merg acolo? Cum spuneați, merg în cârcă cu viciul pe care și l-a întreținut fiecare (aparatele), dar uitați un lucru: fiecare mai poartă la el și sufletul fără de care nici dumneavoastră și nici eu nu am fi scris. Sufletul care, mereu face diferența. Sufletul fără de care noi, cei cu aparatul în raniță, nu am mai fi admirați sau, deopotrivă urâți, de ceilalți mulți care nu-și pun întrebări!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu