He, he... ochii încep să-mi joace feste. Dimineață văzusem la o postare de pe FB a unei mai tinere colege o chestie de genul ”oare cum se face radiografia unui suflet”. Inițial (și fără ochelari) citisem ”oare cum se fac fotografii cu sufletul”... Și m-am bucurat. M-am bucurat că la aproape 21 de ani a început să-și pună întrebări. Este un pas în plus, exemplul cel mai minunat că ”ești viu” că este loc de mai mult, de mai bine, de trecerea la o etapă superioară în felul de a înțelege fotografia. Și de aici multe și mari satisfacții se întrezăreau la orizont... I-aș fi răspuns cu drag că fiecare dintre fotografiile frumoase pe care le-a făcut le-a făcut cu Sufletul. Și, chiar dacă n-a știut că el, Sufletul, a fost motorul care i-a făcut ochiul să vadă și degetul să apese pe declanșator, așa cum fiecare respirare ne trece prin Suflet, tot așa și fiecare fotografie minunată pe care o facem tot Sufletul ne-o ”respiră” pe vecie. Și câte aș mai fi putut scrie despre El - Sufletul și despre Ea - Fotografia!
Și despre ”radiografia unui suflet” aș fi putut scrie. Despre cum se face ea la fotograful care își pune astfel de întrebări și care chiar vrea să știe. A te întreba și a reuși să-ți răspunzi este cel mai important și mai minunat lucru din lume. Și... tot de Suflet ține.
Doar că întrebarea nu era a ei, ci doar un comentariu la o postare oarecare.
Când ochii încep să-ți joace feste, oare... dezamăgirile tot prin Suflet trec?
2 comentarii:
hahahahaha..cred ca vom ajunge sa ne dorim cat mai multe "iluzii optice"...
stii ca aici se spune tot mai des ca "fotografia fura suflete" ?!!
Că le ”fură”, e bine. Că nu le și ”bagă în traistă” e mai rău!
Trimiteți un comentariu