Periodic, un mai vechi ”bai” animă bojocii fotografilor din scumpa noastră Patrie: TARIFELE. La orice și pentru oricare dintre servicii fotografice practicate din București și până-n Caraiova, de la Timișoara și până la Iași (18 ore aproape cu acceleratul, în orice sens o iei), de la Constanța și până hăt la Sibiu. Problema e cotoioasă în ansamblu, dar destul de simplă dacă o tai pe felii. De când cu digitalele ieftine, un alt sport național la Romanela, după fotbal, politică și crăpatul de semințe pe stradă (vedeți că n-am trecut și gagicile care sug din țigară dând din craci pe trotuare), este fotografia. Adică oricine a dat ieri 1100 de lei la Carrefour pe-un Canon sau Nikon la promoție, DSLR bunînțeles, astăzi este musai fotograf și visează să facă purcoaie de bani începând de mâine dimineață. Toată lumea vorbește doar de megapixeli. Cu cât este mai mulți cu atâta este mai bine pentru viitorii clienți. Și, se pare că treaba asta au aflat-o și inginerii celor 2 branduri amintite mai sus, că, o dată la 3 luni mai scot (mai ales rețeaua galbenă) câte un nou exemplar burdușit de pixeloi mulți și înghesuiți. Nu contează că aruncă cu ulei pe nasul mânuitorilor, contează cât mai multe exemplare vândute, cu obiective cu lentile de plastic - musai stabilizate - că foamea e mare și vadul, încă bengos...
Dar să revenim la oile noastre: pe vremea lui Ceașcă fotografii erau puțini. Aparatele la fel, filmele, substanțele și hârtia fotografică mai mult lipseau decât se găseau în galantare, iar nunțile erau ca și până acum. Multe. Țin minte că în sezon umblam ca titirezul sâmbăta și duminica, la câte două nunți, bașca că uneori mai aveam și joia, la ți... pardon, rromi. 10 lei poza alb-negru 9x14 cm, sau 50 lei poza color (aceeași dimensiune). Nu mai spui că la unele nunți mai bengoase era comandă și de diapozitive. Când mă vedea la starea civilă, Moș Martin (numele de familie) urla invariabil la mine: ”derbedeule, îmi furi banii din buzunar, am să te dau la circa financiară... Să treci luni pe la mine că am de făcut niște tablouri”... Moș Martin era unul dintre cei 3 fotografi cu atelier cu urși, zebre și capra cu 3 iezi la ușă de pe strada mare. Nu prea mai vedea și îl ajutam la măritul ”tablourilor” 30x40 cm. Ce aparate bengoase, ce obiective cu nanocristale, ce calculatoare I7?... Un Zenit TTL, un obiectiv de 28, altul de 58 și un tele de 135, un bliț Fill cu 2 lămpi alimentat de la o baterie de motocicletă și un purcoi de filme. Despre autorizații, taxe, școli de fotografie... ce să mai vorbesc. Exista o singură școală la Cooperație. Pentru ceilalți meseria se fura care pe unde putea. Erai bun și cu talent, intra gologanul. Erai prostălău, te păpa cei care aveau habar!
Nici după Remvoluție nu s-a schimbat nimic. Doar că avem un popor de fotografi. Cum nu există o organizație de breaslă unde să se reglementeze cine e și cine nu e fotograf, ”mercurialul” de prețuri și alte cele, fiecare face după cum îl taie capul. La nunți, că asta e durerea pe săptămâna în curs, prețurile la foto pornesc de la tacâm plus 2 porții pentru acasă și până la 1000, 1000 și ceva de euroi pe bairam. Totul depinde, în mare măsură, nu de fotograf ci de cât este dispus să dea cliantul pentru a i se imortaliza irepetabilul eveniment. Și, din câte constat (că eu nu mă mai duc de ceva vreme la nuntă nici ca să dansez), prețurile cu multe zerouri sunt ca și vacanțele în străinătate de dinainte de 89. Atâta timp cât omul dă pe fețele de mese și fețele de scaune de la sală 3500 de euro, de unde naiba să mai vrea să dea 150 de euro pe poze? Că dacă se-nervează își face singur cu telefonul... ”Și auzi bre, șmechere, ce aparat ziceai că ai, Nikon D4, e benga, și lentile ai din alea mari, da? păi să vii cu toate la nuntă măi, ca să te vadă frații mei cum le faci poze cu ultimul tip de sculă. Ia 200 de coco și batem palma... Auzi, 3000 de poze, da, că e nuntă mare”!
Stând drept și judecând drept, e loc pentru toată lumea. Cei care și-au luat ieri aparatul mâine vor lua la nuntă banii pe care îi merită, cei care l-au luat (aparatul) săptămâna trecută vor lua 50 de lei în plus și tot așa. Problema este doar la cei care sunt buni și pentru care nunțile care să le plătească toată știința lor în ale fotografiei sunt din ce în ce mai rare. Pentru că sunt rari și beneficiarii care să vrea calitate și nu manele și care înțeleg că o trusă performantă de scule costă, că softurile de editare costă, că aia costă, că ailaltă costă, că dacă vrei factură să o decontezi costă, că (mai ales) ”ingineria” costă, etc, șamd...
Să vedem când or dispărea DSLR-urile și lumea va face poze cu ”Mirolesu” cum va mai fi cererea vizavi de ofertă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu