Păi... așa: zicea Tata Mihai pe FB că ar fi bine să zic ceva și despre diafragme, inele de macro și de close up puse pe teleu de 70-300. Cum eu tot ce fac la gâze o fac doar cu obiectiv de macro, la care (destul de des) atașez un inel prelungitor de 20, voi spune ceva doar despre diafragmă:
Diafragma se găsește în obiectiv și este formată din 7 - 9 - 11 lamele care se închid - deschid în funcție de valoarea aleasă de nenea fotograful. Ea se mai întâlnește și la doamne, dar asta este din alt film! Cea pe care o găsim în obiectiv lasă să intre mai multă (când este mai deschisă) sau mai puțină lumină (când este mai închisă), care impresionează pe nenea captorul un interval mai scurt sau mai lung de timp (depinde de lumina de afară și de sensibilitatea ISO. Chestia asta cu diafragma - timpul de expunere - sensibilitatea ISO la declanșare face să avem o imagine expusă corect pe cardul din aparat. Sau nu. Tot chestia asta cu diafragma - timpul de expunere - sensibilitatea ISO corecte este stabilită de un fel de calculator care se numește exponometru și în trecut era cu baterii, acum fiind băgat de către inginerii de aparate în interiorul aparatului. Sau nu, că mai sunt și fotografi care au auzit că pe timpul M de la Maestru este cel mai bine să fotografiezi și aici doar întâmplarea face ca vreo imagine să fie expusă corect. Deci, ca să revenim la diafragma de la obiectiv, pe valoarea ei au pus-o inginerii invers, pentru a ne induce în eroare, adică cea mai închisă are valoarea cea mai mare (11, 16, 22) și se cheamă cum se aude, adică mică, iar cea mai deschisă are valoarea cea mai mică (4, 2.8, 1.4) și se cheamă tot cum se aude, adică mare. Cu cât diafragma este mai mică cu atâta zona de profunzime crește și invers, cu cât este mai mare cu atât zona de profunzime scade. Bun, asta ar fi valabilă mai mult la portret, peisaj, reportaj, decât la macro, unde zona de profunzime o poți măsura în milimetri sau, chiar în zecimi de milimetru. Tot ce ar trebui să știm la fotografia de macro (mă refer la departamentul insecte), este că trebuie să facem clarul pe ochi. Lucru care ar trebui respectat și la fotografia de portret, de unde unii esteticieni în ale fotografiei au decretat că putem vorbi despre ”portretul de insectă”. Dacă reușim să facem clarul pe ochi, musai vom avea și o imagine bunișoară, pentru a o face bună spre extraordinară trebuind să mai luăm în calculele noastre înainte de a declanșa mici tratate despre compoziție, formă, spațialitate, lumină, contra lumină și, musai, un pic de noroc. După ce facem toate astea putem să ne jucăm și cu diafragma. Doar că trebuie să avem grijă cât de tare o sau n-o închidem, o diafragmă foarte închisă putând să facă ca fundalul imaginii să devină aglomerat și astfel detașarea subiectului de respectivul fundal să dăuneze grav fotografiei rezultate. Îi sfătuiesc pe cei care doresc să experimenteze acest gen de imagine să meargă dis de dimineață la pozat, puțin după ce se crapă de ziuă și musai pe rouă. În acest fel au șanse mari să găsească insecte amorțite și pline de rouă pe care să poată experimenta cum stă treaba cu diafragma, adică să fotografieze cu mai multe valori, pentru a vedea acasă care se potrivește cel mai bine pe un anumit gen de subiect. Odată cu înaintarea în experiență, diafragma se va închide - deschide de la sine, noi putându-ne axa pe partea de compoziție pe înalt sau pe lat. Și, încă un sfat crucial: când mergeți la gâze nu vă spălați după sculare pe dinți, nu vă dați cu șprei sub braț și nici cu parfum, pentru că insectele au nasuri sensibile și fug din calea celor proaspăt îmbăiați, pudrați și parfumați. Am zis!
P.S. Imaginile de mai jos (care sunt puse și pe FB) sunt și pentru Florin, Prietenul meu fără FB!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu