Acu vreo săptămână ”țâr” la telefon Codrin...
- Facem o tură până la Releu?
- Măi nene, bate vântul tare în oraș, acolo te dă jos. Plus că n-a mai plouat de o veșnicie și nu se prea vede nimic pe oraș... Facem - zic eu cu jumate de gură...
Trecem pe la Primărie să luăm trepiedu și așa, mai spre seară, suntem pupuică la Releu. Câteva mașini parcate... ocupanții, probabil, numărau fosilele la melci prin grote! Ajungem pe marginea dâmbului cu vedere la oraș (nu înainte de a-i stropi jumătate de mașină cu una dintre cele două beri cu merișor care taman atunci a găsit de cuviință să se spargă fin - e drept, când încercam să le înghesui în husa de la trepied), vântul nu te dă jos - dar nici nu te lasă să scuipi drept în față, nu de alta da să nu nimerești cele două gagici îmbrățișate pe o piatră mai jos de noi... Pe oraș ceață totală. Totuși, scoatem aparatele și clămpănim de vreo câteva ori. Soarele bineînțeles că apune mult mai la stânga decât am vrea noi, da înainte de a o face prind două cadre cât de cât bune de folosit la Album. O lălăim până dă să se întunericească și minune: se aprind luminile în oraș. Numai că filează ca la becul de la biciucletă când dai la pedale alene. Ghinion de neșansă. Strângem calabalâcul și ne promitem că revenim după prima ploaie. Au trecut vreo trei de atunci!
Un comentariu:
... ca bine le mai povestestidomnul Ozo :D
Trimiteți un comentariu