Corabia cu Suflete (10) - amintiri dintr-o expoziție viitoare!
Lumina crește brusc. Te trezești buimac și nu realizezi în primele clipe unde ești. Te freci cu degetele la ochi și, încet-încet toate din jurul tău încep să prindă contur. Fereastra de deasupra patului, ca un ochi magic spre cerul albastru al dimineții. Perna și cearșaful cu flori albastre și ele, ude leoarcă de transpirație, mai încolo șifonierul cu cutiile de la aparate și obiective rânduite ca soldații pe terenul de instrucție, Dulăpiorul de jos plin cu albumele tale, mândria ta pe care toți ceilalți au uitat-o. Pe balustradă două cămăși mai vechi pe care ți-ai propus acum o lună să le arunci. Primele două trepte ale scării care coboară în sufrageria unde te așteaptă calculatorul să-l deschizi și să mai meșterești câte ceva. Și brusc realizezi că doar ai visat. Că lângă tine nu este nimeni. Ochii aceia mari și frumoși care-ți vegheau somnul au fost doar o închipuire. Mâinile mici, tălpile mici, gura mică și catifelată, ”mâna” de om cu trup de statuie grecească... a fost doar în închipuirea ta. Deja afară trăncăne băieții de la Salubris veniți să ridice gunoiul. Te trezești de-a binelea și constați cu ciudă că începe o nouă zi în care vei aștepta să sune telefonul ca un clopot în turla bisericii din sufletul tău. Că îți adaugi încă o zi la viața de până ieri noaptea târziu când ai adormit cu ochii deschiși rugându-te pentru binele celor pe care-i cunoști și odihna celor pe care i-ai cunoscut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu