Vine o vreme când a vorbi despre copilărie ne este foarte greu. Chiar... mai țineți minte când ați mâncat pentru prima dată o portocală? Eu habar nu mai am. Dar țin minte gustul celei mai minunate portocale pe care am mâncat-o vreodată. În Sicilia. Eram cu Renato și cu Giorgio. Tocmai avusesem (martie 2003) vernisajul unei expoziții de fotografie și o proiecție de diapozitive în galeria artiștilor fotografi din Catania. Portocala roșie, culeasă de dimineață, a fost un dar trimis de Dumnezeu.
Tot așa, îmbătrânind, vârsta o ia cu mult înaintea simțurilor, a trăirilor, a lacrimilor care ne cad, umile, din ochi. Și... gustul pielii femeii pe care am iubit-o pentru prima oară și al celei pe care o regăsim întruchipată în ultima noastră poveste de dragoste nu are seamăn pe lumea asta plină de lacrimi și umbre, Prieteni. Ca portocala aceea, știți voi care!
2 comentarii:
minunat!!
Minunat!Nu esti doar un vrajitor al imaginei ci si al cuvintelor.Daca asa faceai si cu fetele imi imaginez ca prima ta iubire a foat pe la7_8 ani.Nu gasesti peste tot sa faci un comentariu pe asa subiecte.,,Copilarie"'.Si anonimii au avut copilarie.Frumoasa.Toate copilariile sunt frumoase-chiar de nu sunt si fericite-.Cit timp iti amintesti de mireasma primei portocale,copilul din tine isi face simtita prezenta!Sa nu-l alungi niciodata.Eu imi amintesc de prima banana.Nu stiam sa o maninc.Verisorul meu mai mare mi-a desfacut-o ,am muscat o gura,si am strins-o in mina ,pina mi-a sarit din coaja.Am plins ca era buna.Atit imi amintesc ca era buna.Probabil mai tirziu mi am dat seama ca e dulce ca un sarut ,fin ca o mingiiere...Acum sunt toate egale.Portocale,banane.Avem prea multe si nu le mai simtim gustul.Punind constiinta in balanta timpului,nu vom mai avea amintiri si va fi ca si cum nu am fi trait niciodata
Trimiteți un comentariu