Ziua aproape se trece... cine mai crede în povești să ridice o mână și să spună. Dacă nu, să tacă pentru totdeauna... E mică, cât o respirare fierbinte după un sărut furat de pe colțul buzelor moi. E frumoasă, ca un țipăt de pasăre rostogolindu-se din înaltul cerului spre inima ta transformată în altă pasăre - fără aripi și fără putere de zbor... Este, sigur, sufletul tău în oglinda tăcerii ce-ți pulsează în pleoape, o imagine a toată viața ta depănată-n secunda când ai simțit că (re)exiști. Să nu-mi spuneți că n-ați simțit niciodată cum se desparte destinul de-a dreapta și de-a stânga privirii. Este doar Ea, amintirea speranței - iubită de două strigăte ce nu se vor întâlni niciodată. Iar eu sunt doar șoaptă și o simplă sărutare strivită de pasul ei trist când se duce spre noapte să se culce alături de cealaltă șoaptă fără de care viața ei n-ar avea sens!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu