Trece ziua de azi, vine ziua de mâine, ceasul din mine ticăie anapoda... secundele sunt când mai mari (ditai secundele) când mai mici (o clipire fugară de ochi), nimic nu mai este cum ar trebui să fie și niciodată nimic nu va mai fi la locul lui în trupul ce-l port la vedere.
Fugar... mi-e dor să merg cu tine la cumpărături în supermarket, să umplem măcar pe jumătate coșul cu nimicuri utile și inutile, să caște aia de la casă ochii mari, doar suntem primii pe luna asta care-i lasă banii pe un sfert de salar, să mergem apoi acasă, acasă la noi și să te ajut să faci cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o vreodată, Doamne cât mi-e de dor, să te privesc și să mă pierd în ochii tăi... Mâine nimic din toate aceste nu-mi voi mai aduce aminte!
Un comentariu:
dac'as spune idealismul magic si extazul mistic al lui Novalis...as spune prea mult ?!
Trimiteți un comentariu