Imaginea de mai sus nu are nici o legătură cu ceea ce voi scrie. Deși cred că i-ar fi plăcut celui despre care am să scriu...
A mai plecat unul dintre noi la stele. Victor Boldîr din Craiova. Un mare Fotograf. Un OM extraordinar. Nu mai țin minte când l-am cunoscut. Când ne-am văzut prima oară față în față. Să fie, cred, în 1987 la Calica în Delta Dunării, la tabăra pe care o organiza acolo AAF-ul. Dintre cei cu care am fost prin nisipul și apele Deltei atunci nici Ieremi Iosif și Vasile Venig din Carei și nici Nițu Zisu din București nu mai sunt... Au fost zile minunate atunci. Am mers împreună spre București și de la gară ne-am oprit fix la Sala Dalles de pe Magheru unde era Salonul Internațional de Artă Fotografică al României. Salon cu invitați nominali. Țin minte că Boierul Dinu avea expuse 10 fotografii 40x50 cm cu gagici goale. Făcute sepia. Săreau în ochi de peste stradă (dacă pot să spun așa)... Cu Victor Boldîr și cu un alt mare Fotograf craiovean, Nicu Dan Gelep, m-a legat o prietenie extraordinară. Multe am învățat de la amândoi, într-o vreme în care internetul nu te înnebunea de cap cu tot felul de tâmpenii și nici digitalul nu te puturoșea, când fotografia era fotografie și nu prafuri de aruncat în ochi la fraieri despre personalități care trec de pe Canon pe Nikon și care cică-s cei mai mari pozari ai Romanelei de azi.
Nu ne văzuserăm de ceva vreme și mereu îmi propuneam să merg la Craiova să-l văd. Idioată indolență. Tardivă părere de rău. Mă suna de fiacare dată de ziua mea și la sfârșitul anului să-mi spună ”La mulți ani”, să-mi povestească despre una sau despre alta, mereu plin de viață dar mereu cu regretul în glas că vremea trece. Și ne trage și pe noi după ea...
Nenea Victor nu mai este printre noi. Tagma fotografilor din partea asta de lume a pierdut un suflet extraordinar. S-a dus acolo sus, să se întâlnească cu Prietenii pe care i-a iubit și pe care i-a respectat mereu.
Tristețea e mare, cuvintele puține, curând, foarte curând, va veni timpul nostru să fim doar o amintire!
2 comentarii:
mi-amintesc si eu saloanele fotografice. eram prea mica pe atunci, am prins putine, dar daca ma concentrez pe amintire, am din nou acelasi sentiment din fata fotografiilor, simt mirosul fixatorului.
trist reqviem...
Trimiteți un comentariu