Ieri FB-ul de la Photo Caffe distribuia la loc de cinste elucurbațiile fotografului Agarici: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=933761573329340&set=o.1414888032152505&type=1&theater
Respectivul era oripilat că a venit la Iași și (aici nu am înțeles prea bine), ori 1) Fotografii ieșeni nu au venit la workshopul lui despre danga langa (a dispărut și anunțul lui de pe același FB de la Photo Caffe, ori 2) Aceiași fotografi ieșeni nu l-au așteptat cu covor roșu și țuică de sfeclă cu sare... dracu știe care din variante a gândit-o omulețul.
- Cert este că ipochimenul își permite să jignească Fotografii din Iași, elucurbând că:
” Am făcut câteva sute de kilometrii ca să vin la Iași, orașul care ar fi meritat să fie în mijlocul României…N-am mai fost de cinsprezece ani; am găsit un oraș la fel, dar oameni mult mai frumoși, mai simpli, mai supli, mai luminoși, mai liniștiți. Or fi vremurile de vină sau faptul că oamenii și-au găsit rostul?
Tocmai pentru asta am poposit. La “PHOTO CAFFE”. Evident, cei care sunt “șefii” sunt excepționali! Merită. Ei și chiar cei trei / patru care servesc sunt absoluț minunați. Suflete de oameni. Ei au vrut, ei m-au invitat dintr-o tainică dragoste prin care să-și arate…titlul muncii lor: Photo cafee…Care “pâine cu sare? O ceașcă de cafea.
Eu am venit, dar ieșenii n-au ajuns. Mi-a fost ușor să străbat 388 (treisuteoptzecișiopt) km, din dragoste de fotografie. Tot din dragoste de fotografie ei n-au venit. Pentru că le-a fost greu? Nuuuuuu. De fapt, sunt două feluri de fotografie: una a mea și alta a lor, fără nicio tangență. E diferența dintre fals și authentic exact cum sunt și flori naturale și flori de plastic. Am văzut doar siajul celor care sunt fotografi… de buzunar! Sunt supărați pe mine. Le lipsește minima bărbăție a unei confruntări de afect, a schibului de idei pro / contra așa cum toți oamenii inteligenți ai Lumii fac. Nu ieșenii!
Când începeam să intru în Palatul Fotografiei, n-am găsit pe nimeni, nici măcar vreun portar beat sau somnoros pe care să-l întreb câte ceva d-ale pozării. Acum nu mai îmi trebuie, dar atunci , când eram năpădit de taine și/sau nebuloase eram d’asurda; nu puteam vorbi cu nimeni! Deodată m-am crezut fotograf…uriaș. Fără niciun termen de comparație, fără să știu ce e bine sau rău, evident inconștient, eram “cel mai”. Târziu, învățând, citind, făcând, am început să înțeleg cât sunt de fâs. Modestia este respectul uriaș pentru ce face fiecare.
Acum nu mai am taine. Vreau să fiu de folos cuiva, oricui. Am înțeles că voi nu vreți, că nici nu aveți nevoie de cineva care să vă spună că e bine sau că e rău în ce faceți, în cea ce credeți voi că este fotografie. Fără părtinire sau subiectivism, ci direct și corect așa cum Lumea a fost făcută de Dumnezeu. Pentru asta ar fi trebuit, însă, să fiți bărbați, să vă asumați facerea, să vreți să ÎNVĂȚAȚI! Sunteți GENERAȚIA FACEBOOK, sufocată de un drog: “like”! Asta este singura dumnravostră măsură. În fiecare există sublimul. Numai penibilul se vede.
Cel mai urât lucru în viață este să nu știi ce e bine sau ce e rău în viață! Sunteți fotografi? Viața este pentru toți, reușita numai pentru unii. Restul? Amăgiri. Like. Înșelătorie concretă! Un pictor ratat face poze; un fotograf ratat face pictură. Fiecare (se) înșeală; nici poză, nici pictură. E cumplit să fii ratat, înainte de a face ceva! Fotografia înseamnă viață; cei mai mulți o "omoară". O fac așa cum... sunt, o fac "după chipul și asemănarea lor". Fotografia este istoria vizibilă, nu picture stâlcită. Bunul plac este unitatea de măsură a fotomanelei, nu a fotografiei. Cei care se cred fotografii fac fotomanele: floricele, apusuri/răsărituri, păsărele și-și expun orgoliile mărunte. Când le-o spune cineva se cred jigniți; vor numai “like” și… bezele. Apoi dau sfaturi… Cărțile îi sperie. Sunt fotografi; o pisică neagră care stă, cu ochii închiși, într-o camera neagră, fără lumină din care tocmai a plecat…”FIAT LUX!”
Am vrut să vă spun și să vă arăt atâtea. Nu ce am învățat, ci ce m-a învățat Lumea. N-ați vrut. N-ați putut. Credeți că iubibiți fotografia. Eu cred la fel, dar, nu iubim aceiași…femeie. Sufletele mari au voință, cele slabe doar dorință. Orgoliul este masca propriilor noastre defecte. Dă-mi un like, ca să știu cine sunteți!
Voi sunteți “like”; sunt vremuri în care minciuna apropie oamenii, iar sinceritatea îi desparte. Sinceritatea e scumpă. Nu te aștepta să o găsești la oameni ieftini. Ce bine că n-ați venit! Ce treabă aveți voi cu fotografia? Așa e, dragii mei; e greu, fotografia nu e pentru toată lumea. Mie îmi este foarte bine; sunt din nou singur, cinstit și direct, liber și cu precizia adevărului. Din cărți, din viață.
Fotografia este exact autorul ei; fotografia este “după chipul și asemănarea sa”, cultura și…gândurile sale! Fotografia fiecăruia este așa cum e autorul: inteligență sau naivitate, cultură sau superficialitate, ochi sau creier, educație sau mârlănie, carte sau bun plac, altruism sau infatuare etc. Nimic nu califică mai mult ca fotografia…
Iată de ce nu aveți ce arăta. Iată de ce ați stat acasă. Credeți că toți care conduc mașini sunt…șoferi?
Păi nenea - domnu... mata ori ești, ori ești. Că întreg la tichiuță nu prea cred. De ce oare ai venit la Iași dacă n-ai avut mușterii să-i înveți tainele de la Photo??? Dacă cei de la cafenea te-au adus și ți-au promis marea cu sarea, că te plimbă cu tramvaiul de iepocă plin de fotografi, e treaba lor. Să-ți plătească cheltuielile.
Iar dacă domnia lu matale după pozele astea penibile făcute la Ieși te-ai simțit, măcar pentru o fracțiune de fracțiune de clipă ”mare... să avem rezon. Ești penibil ca și ele. Digitalu nu te-a prea atins pe la gene!
Cum penibil este și domnul Ionel care se plânge pe la cunoscuții comuni că l-am blocat pe FB, deși știe bine de ce. Iar imaginile domniei sale despre ”after și before”cu marile școli de editare pe care le face:
sunt la fel de penibile.
Eu chiar nu pricep... cum poate cineva căruia alții îi editează imaginile să facă workshopuri de editare? Păi dacă fotografii din Iași e proști, cum zice prietenul d-lui Agarici... se poate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu