Întâlnirea - Taina - Mărturisirea 2

"Zaruri şi cărţi", după Tommy Mcweeney. Teatrul Luni de la Green Hours. Regia Florin Piersic Jr. Distribuţia: Florin Piersic Jr. şi Petre Fumuru.

Câteva imagini prin care puteţi avea acces la un paradox: din toată atitudinea lui în scenă, mi-am dat seama cât de mult a muncit Florin Piersic Jr. pentru a scăpa de povara numelui tatălui său. Din păcate (sau din fericire?), nu a prea reuşit. Când rolul îl fură, când patima se dezlănţuie, diferenţa dintre ei se rupe. Aceleaşi gesturi, aceeaşi mimică. Doar vocea diferă. Iar fizionomia... din ce în ce mai mult Juniorul seamănă cu Piersicul tinereţii mele!...

Întâlnirea - Taina - Mărturisirea 1

Întâlnirea: ieri seară la Teatrul Luceafărul. Protagoniştii: Ion Caramitru, Gioni Răducanu şi noi.
Taina: Spectacolul extraordinar de muzică şi poezie.
Mărturisirea: Nichita Stănescu!...

Câine alergând peste orizont la apusul soarelui

Botiza, aprilie 2008

Segmente de timp paralele

Sărut mâna, Stăpâne!...

Două secvenţe din viaţă mă urmăresc de câteva zile: prima, surprinsă în imaginea de mai sus, recunoştinţa câinelui când îşi primea raţia zilnică de două bomboane atunci când Moş Vasile se întorcea acasă de la târg (şi despre care am amintit AICI). A doua, de acum trei zile: ieşind din casă, un câine venea dinspre tomberonul cu gunoi având în gură o pâine. Am întins mâna spre el şi i-am spus "dă-mi-o mie"... A venit şi mi-a pus-o în faţă, privindu-mă apoi în ochi. Două segmente de timp cu aceeaşi semnificaţie. Şi nici nu ne dăm seama că am mai murit un pic!...

Fotografia, 1991. Film Kodak PJC 120, aparat Pentakon SIX-TL, obiectiv Pentakon 90/2,8

Ultima primăvară

Într-o zi ceva se rupe. Şoaptele lumii se opresc. Tăcerea se-aşterne peste amintire. Ultima primăvară a plecat către altă zare!...

Clipa nu se-ntoarce, Prieteni. Oricât ne chinuim să o ascundem memoriei... Doar fotografia rămâne, Regat fără stăpân. Condamnat la uitare!...

Maramureş - Breb

O jumătate de zi petrecută în Breb-amintiri pentru o viaţă... Dan DINESCU, Mark SHERMAN, Florin ANDREESCU, Vasile DOROLŢI, Felician SĂTEANU, Ghiţă PORUMB, Mira MARINCAŞ. Colegii fotografi care, alături de mine au aşteptat "clipa de graţie". Lumina divină!...

Hai-hui prin Grădina botanică 2

Foto: 10.05.2008, Canon EOS 30D, obiectiv 50mm/1,8, inele prelungitoare...

P.S. (pentru Sebastian Bujor): am mai spus-o odată, analfabetismul fotografic în România este, din păcate, o stare de fapt!... "Fotografi" care nu-şi cunosc aparatul, care nu ştiu ce poate face un obiectiv sau altul, care ştiu o brumă de prelucrare, care citesc pe net toate aberaţiile debitate de "colegi" asemeni lor. Şi care, atunci când le vorbeşti despre un anumit subiect fotografic, după al treilea cuvânt îţi spun: "ştiu asta"...
Sebi, de cele mai multe ori, atunci când mergem la fotografiat, întâlnim situaţii în care trebuie să improvizăm. Pentru tipul de fotografie de aici, MACRO, aveam trei variante: un obiectiv special pentru macro, inele prelungitoare (care se ataşează între aparat şi obiectiv), sau un burduf (care şi el se ataşează între aparat şi obiectiv). Ca să vezi ce înseamnă fiecare este suficient să intri pe saitul de la Canon. Acolo ai amănunte suficiente pentru a-ţi face o idee despre ce înseamnă şi cum lucrează fiecare. Încă o variantă ar mai fi un obiectiv care are raport de macro 1/2 sau 1/4, cum este obiectivul meu 24-105, f 4, IS, L. Din păcate, sâmbătă obiectivul respectiv era dat la un coleg, aşa că am trebuit să improvizez, folosind obiectivul de 50 mm în combinaţie cu inelele prelungitoare. Cu obiectivul simplu nu poţi face macro. Nu este pentru genul acesta de fotografie. Imaginile, în majoritate nu sunt cropate. Câteva au un decupaj foarte mic, de ajustare compoziţională. În ceea ce priveşte prelucrarea... aceasta rămâne la latitudinea fiecărui fotograf!...

Hai-hui prin Grădina botanică 1

Foto: 10.05.2008, Canon EOS 30D, obiectiv 50mm/1,8, inele prelungitoare...

Distanţa dintre "clipa de graţie" şi RATAREA unei şedinţe foto...

De multe ori m-am întrebat cât de mare sau cât de mică este această distanţă. Datorită faptului că fac foarte rar acest gen de fotografie, răspunsul îmi este, încă, necunoscut. Modelul... Lucru cu el este ca atunci când scrii o poezie. Sau când construieşti o vioară?... La final, poezia trebuie să fie frumoasă. Să încânte pe cei care o aud. Iar vioara... Vioara trebuie să poată cânta. Cea mai frumoasă melodie din lume!... Cred că acesta ar trebui să fie rezultatul unei şedinţe foto cu un model.
Două momente diferite, acelaşi model. Pentru mine, două stări total opuse:

Prima oară, prin decembrie, totul a fost o joacă. Nimic stabilit în prealabil, nimic pregătit. O cameră, lumina puţină, spre seară, de la o fereastră. Am mers mai mult pe prim plan, pe detaliu, pe "lumina" unor ochi încântători. 15 minute de lucru, de dialog model-fotograf intens şi, totodată reconfortant. Apoi prelucrare. Destul de multă. Dusă spre extrem. Dar au ieşit nişte imagini minunate!...

A doua oară, acum două zile. Ştiam locaţia cu lanul de rapiţă de ceva timp. Pregătiri... Discuţii... Mers la Teatrul Naţional după rochii... Tra la la, tra la la!... Microbuz, bagaj, mers câteva sute de metri prin pământul afânat şi moale de la ploaie... Ajuns la faţa locului... sentimentul de ratare a şedinţei foto: galbenul imens era bun pentru o singură imagine. Şi noi aveam trei toalete!... După aproape trei ore de fotografiat, reîntoarcerea acasă. Mofluz, cu toate corăbiile înnecate. Iar prelucrări, de data aceasta simple... Şi totuşi. Imaginile s-au adunat una după alta. Vreo 30. Dar cu totul altceva decât prima oară. Sentiment ambiguu. De lucru făcut pe jumătate. Totuşi mulţumitor. De un lucru sunt sigur: de data asta nu am mai fotografiat cu sufletul!...

Mulţumesc Fanu că m-ai ajutat să aleg imaginile. Am mai băgat şi eu trei... Aştept părerile voastre, Prieteni!...