21.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 80

Mai ții minte oZo?

Sunt aproape 9 ani de atunci. Tot un fel de Fotograf utilitar erai. Ceva mai amestecat. Făceai și albume, făceai și nunți, făceai și altele care-ți plăceau și-ți punea mintea la contribuție. Dar încă nu ajunsesei să înțelegi. Să ”ghindești în color” cum îți spusese că o face regretatul Ioșca Baci prin 1990 și ție-ți venea să râzi că nu pricepeai ce vrea să spună. Acum te uiți în jur și pricepi imediat. După cum ține aparatul în mână, după cum declanșează, după cum o face pe-a cimpanzeul zgâindu-se în gemulețul din dosul ”camerei”, după ce pune pe FB. Mamă... ce reticent ai fost până ți-ai făcut și tu FB și ai intrat în rând cu lumea. Pricepi după ce scrie, după cum vorbește, după, după, după. Acum e tare ușor să vezi și să pricepi. Să te faci înțeles e mai greu. Să poți face și pe alții să înțeleagă ce e greu de priceput și pare din alt film.

Toți vor poze de la tine. Le crapă buza după ele, te caută azi dar le vor alaltăieri. Și, musai moca. Nu știu cum dracu mă găsesc tot felul de intreprinzători care au afaceri cu nenea Statul, adică adună de pe la unul și altul texte de prin județele patriei și poze și apoi le vând la primării ca să-și facă sait, că ăia e urangutani și nu-și pot rezolva treburile singuri, fără ajutorul băieților deștepți... și tu te uiți pe cearșafurile lor de hârtii și bifezi de la Botoșani, Iași și Suceava peste 70% din ce au ei nevoie și e bine... uraaaaaaaaaaaaaa, aaaaaaaa, aaaa, aa, a. ”Da de ce așa mult pentru o poză cu drept de autor, că e 400 de imagini și ceva și e mult, că să-nțelegeți și dvs, că suntem și noi uoameni”... Păi da, voi sunteți uoamini și eu un bou de fotograf. Voi aveți nevoie de ele alaltăieri și eu le-am fotografiat de-a lungul a peste 9 ani, de când am trecut pe digital. Ar trebui să mă simt excitat și să ejaculez pe pereți de plăcere la gândul că ce onoare pe mine să-mi văd pozele pe saitul Primăriei din Iași, unde lucrez și unde, oricum pozele ar trebui să fie demult... ”Ar trebui” am zis?...

Și tot așa... mai te trezești cu Tanda pe cap care și ea vrea să facă a 8-a minune a lumii moderne la Iași și are și ea nevoie de pozele tale. Și te uiți sidefat la ea cum te privește-n ochi și te minte suav că ”ieri v-am dat drumul la bănuți, Domnul Ozolin” iar mâine-ți spune candid că ”ieri am avut conturile blocate pentru o datorie de 320 de lei dar azi la amiază mama v-a făcut plata”... Păi măi fato: ai văzut 100 de poze de la mine și ai mai avea nevoie de încă pe-atâtea. Oare crezi că le mai vezi? Chiar de-ar fi să-mi fac bagajul din instituție???

Mai ții minte oZo? Cum o dai, cum o-ntorci, ”vremea trece măi ....”!

20.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 79

Referitor la postarea de ieri... mă refeream strict la contemporaneitate și la ce văd pe Feisbuci. Normal că sunt și oameni care-și fac meseria cu dăruire și cu onestitate. Oameni de la care ai ce învăța și care-ți pot fi mentori. Țin minte (ca să mă raportez la orașul în care locuiesc), în primăvara lui 2008, la Iași, Dinu Lazăr a făcut ca sala Centrului Francez să devină neîncăpătoare. Cine a avut de învățat a învățat atunci. Tot la Iași, de ceva ani, Dan Mititelu face ”O inițiere în Fotografie”, câteva sute de iubitori ai scrisului cu lumina urmându-le și, devenind (o parte dintre ei) împătimiți fotografi. Și tot pe la Iași s-a aciuat acum ceva vreme unul care cică-i ”pozarul copiilor rupți în cur” și, dimpreună cu altul care cică face ”events-uri” (da n-a făcut niciunul din câte și-a propus până acum) mai fentează (încă) pe credulii care au timp să-i asculte. Da asta e altă discuție. În fine... Cum să-i explic eu celui care abia a pus mâna pe aparatul de fotografiat ”secretul” fotografiei de mai sus???

Sâmbătă, de la ora 11, în Copou are loc vernisajul expoziției lui Adrian Cuba ”Tinerețe în doi”. Îl știu de când era aproape copil și la începuturi. Astăzi este angajat Agerpres pe zona Moldovei și un foarte bun fotograf de eveniment. Sunt sigur că expoziția va fi minunată și voi avea o deosebită plăcere să v-o povestesc!

19.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 78

Că mulți dintre așa zișii fotografi români sunt analfabeți (fotograficește vorbind) și puturoși nu mai este demult o noutate. Mă uit și mă minunez... oameni care declară că iubesc fotografia și-și dau viața pentru ea, dacă-i iei la scuturat riști să rămâi crăcănat: aia nu știu, aia nu stăpânesc, pe aia n-au ajuns să o învețe, ailaltă n-au văzut-o la nimeni. Aparatul din dotare are doar butonul de pornit - oprit, ăla de schimbat obiectivele și portița aia pe unde se bagă - scoate cardul și bateria, pe laptop se descarcă pozele și li se dau drumul pe FB și treaba merge. Orșoape, ture foto, obiective grele și mari. Și de la capăt!

Iar șmecherii care să le ia banii au început să se prindă de naivitatea impotentă a caregoriei ăsteia defavorizate de mânuitori de aparate care le știu pe toate și le saltă banul de 3 - 4 ori într-o lună. Că are balta pește. Auzi: cică-i învață ”secretul fotografiilor mele”. Adică fraierilor: cum țin eu aparatul, spre unde-l îndrept, pe care buton declanșez, pe care fereastră mă uit, pe ce program fac toate astea, ce card folosesc, cu care parte-l bag în aparat, cum dau drumu la laptop, pe care parte copii cardul și cum editez eu fotografiile mele de le pun pe ici pe colo și arată bine. Și vine ciumpalacul și rămâne cu gura căscată. Cică ”Uauuuuuuuuuuuuuuuu”. ”Vai ce lumini de studio frumoase și mari și ce portrete bengoase Domne.... Dacă fac și eu la fel mare sunt”. Și normal că face gogoloiu. Că mură-n gură pentru tot poporu dimprejur, că doar a dat bani pentru asta. Exact ca-n armată când sergentul răgea în fața răcanilor: ”faceți ca mine, v-arăt!”. Și făcea plutonul că dacă nu își lua masca pe figură și era nasol...

N-am văzut până acum pe nimeni care să facă un uorkșop în care să-l învețe pe tilicar să gândească corect despre Fotografie. Să-l facă să înțeleagă că oricât de mult i-ar arăta cineva tot de el depinde ce va face în continuare. Că a imita și a-ți propune să faci fotografie ca X sau ca Y nu duce nicăieri și este pierdere de timp. Că fotograful analfabet, oricât de talentat ar fi tot face degeaba umbră pământului și talentul atunci când se termină se alege praful de toate visele frumoase care ne fac sufletul să zburde pe câmpii. Ar fi multe de spus și îmi este ciudă că pot vedea, că pot înțelege, că pot explica dar dau doar de oameni surzi și muți cu care nu pot lega un dialog coerent, că se uită la mine de parcă aș fi venit de pe altă planetă: ”ce-o fi și cu moșul ăsta nebun de ne freacă la cap cu tâmpeniile lui?”...

Și cred că din toate astea e pentru prima dată când pot spune că ”filmul bate viața”. Ne uităm cu gura căscată la ”faceți ca mine, v-arăt” și ne regăsim acolo, fericiți că alții sunt mai isteți ca noi și ne poartă în turmă pe câmpii.

18.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 77

Încet dar sigur primăvara se-apropie de sufletele noastre. Numai pe mine m-a pălit acum ceva vreme astenia și se ține scai de mine. Și belelele curg gârlă, că așa este în sport... dacă cazi în genunchi musai trebuie să iei și un șut în cur ca să meargă treaba ca pe roate.

În fine, ne trezim noi și ne scuturăm de păcate și-o luăm cătinel la trap cu Tudorel pregătit de remvoluție. E nașpa de la o vârstă: cu cât lași mai mult să treacă timpul pe lângă tine, cu atât perioada de ”refacere” este mai lungă și mai fără de perspective.

Mi-e dor de niște ardei umflați cu carne tăiată cubulețe cu cuțitul și cu o mână de orez aruncată printre ea. Am văzut ceva care seamănă azi la Auchan da n-am luat. Sigur carnea din ei e sub formă de răvaș. Să apară ardeii cu coaja subțire pe piață și promit că mă apuc de gătit. Da mai este până atunci. Mi-e dor de cremă de zahăr ars. Da am mâncat ieri tot de la același Auchan. Eu nu mă pricep să fac și, oricum, cum face femeia crema de zahăr ars... mai rar. Mi-e dor de o Coca Cola. Azi am stat vreo trei minute la raft cu mâna pe o sticlă din aia cu cireșe. Până la urmă am renunțat s-o pun în coș. E destul că mă otrăvesc cu pufuleți cu cașcaval. Mi-e dor să fac poze la o nuntă (parcă asta nu e de mâncare)... pe 10 mai mi se va împlini dorința! Tot e bine că, din când în când, câte un dor ți se mai împlinește.

Abia aștept să treacă săptămâna asta și cealaltă. Să înverzească cât vezi cu ochii în față. Să merg la gâze la Tata Mihai și să uit de toate câte-mi bat mintea și trupul.

Să fi îmbătrânit așa, pe nepusă masă? 

17.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 76

Păi... rețeta ar fi cam așa: se ia 1 Fotograf, se scutură bine de imaginile de pe harduri, musai ce rămâne se editează, se învârte, se dezvârte, se întoarce pe față, pe dos, pe stânga, pe dreapta, se pune pe cant. Rezultatele se dau la mărit pe hârtie fotografică, apoi se  lipesc pe paspartuuri (fotografiile rezultate), se pun în rame și se lasă musai la dospit 3 săptămâni într-un loc circulat pentru ca să fie văzute de tot poporul curios. După trei săptămâni se reia procedeul și tot așa, la alte și alte trei săptămâni...

Rezultă expoziții frumoase de să se minuneze lumea iubitoare de artă (ce-o fi aia) de ele. Și nu numai. Să ne bucurăm și noi, prietenii autorilor că Povestea se scrie rotund și merge mai departe devenind ”de poveste”.

Ș-am încălecat pe-un pixel și v-am spus o... (cine găsește rima să mi-o zică și mie)

Imaginea de azi seară de la vernisajul expoziției ”Anotimpuri” aparținând colegei noastre Paula Nimigean de la Suceava. În imagine, alături de Paula și de Eu, colegii noștri din FotoIași cărora le va veni rândul la mestecat în salata rețetei de mai sus!

16.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 75

Primele semne de primăvară. Dintr-o primăvară care sper să fie frumoasă și cu multe realizări fotografice pentru colegii mei mai tineri. Eu voi încerca, cât mă pricep, să-i ajut...

Azi ar fi trebuit ca expoziția de pe gardul Parcului Copou să fie înlocuită. Am înțeles că va mai rămâne câteva zile până când Adrian Cuba, a cărui expoziție urmează, își va finaliza lucrările. Din ce am înțeles, vor mai urma și Liviu Chirica și Radu Aneculăesi. Este o inițiativă lăudabilă a Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași de a oferi ieșenilor expozițiile fotografilor profesioniști din cetate.

În ceea ce privește expoziția mea... sper ca aceia care au văzut-o să se fi bucurat de ea. Eu, paradoxal, n-am apucat.

Dacă vreți să vedeți cum cineva îți poate bate joc de propriile fotografii pe care le organizează într-o expoziție, mergeți la Cărturești în Palas: 9 imagini 50x70 (cred), 4 cu același personaj urcat pe o casă, 2 cu altul care-și toarnă nisip în cap... Cică de portret, dar este doar de reportaj. Fiecare-și bate joc de ceea ce face. Ori din neștiință, ori din prostie, ori din fudulie, ori din țopism!

Mâine, la Iulius Mall (ora 18.oo) expoziția colegei mele Paula Nimigean. Am montat-o azi de dimineață.

  

Cireșe cu lămâi. Viața mereu bate filmul amintirilor noastre!

15.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 74

Despre Memoria Decupajului am mai vorbit pe aici... Primele semne ale primăverii astăzi la Bârnova, primele imagini de natură, prima ieșire de după o iarnă care numai iarnă n-a fost. Ce au avut în comun astăzi 17 oameni cu aparatele la gât la marginea Bârnovei? Pasiunea nemărginită pentru Fotografie, am putea spune fără să clipim. Este mai mult de atâta. Este o nouă filă care s-a scris la cartea de povești frumoase pe care o păstrăm, cu multe file albe, în suflet. 

14.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 73

Sunt clipe în viața fiecăruia dintre noi pe care nu am vrea să le trăim. Clipele în care trebuie să iei o hotărâre care îți va marca viața care va urma. În care trebuie să alegi între a pleca capul și a lăsa umilința să-ți inunde sufletul sau să ai tăria să privești pe cel din fața ta în ochi și să nu te lași călcat în picioare. Chiar dacă asta înseamnă ca din secunda următoare pentru mulți dintre cei pe care-i salutai cu plăcere zi de zi să devii o simplă și estompată amintire.

Fiecare dintre noi trăim în suflet cu amărăciunea că am putea face mult mai mult decât facem, că am avea mult mai multe de spus și numai simplul fapt că totul se reduce la banii de care nu dispunem pentru a ne ajuta semenii să-și împlinească visele ne face, la un moment dat, să renunțăm la a lupta și să ne retragem în carapacea apăsătoare a neputinței. Da, viața ne este clădită pe multe, multe renunțări, iar echilibrul numai noi știm cât de greu este să-l ținem. 

Într-o lume a pițipoancelor tunate și a cocalarilor debordând de manele accentele de normalitate sunt sortite eșecului iremediabil.

Și sper ca luni să nu trebuiască să detaliez ce astăzi am scris!

13.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 72

Pana mea... pe FB la Conu Dinu e dixtracție măreață. Iar s-a lansat un al enșpe miilea de aparat de fotografiat și păsăreii de la PR bagă mare gogomănele. Bașca că ni se spune (la noi, la băieți) că ”ajungi la 300 mm cu sute de lei reducere”. Păi vreau și eo... 2 și musai cu cot. Reducerea o donez la fabrica de mobilă și binale fotografice!

Alții o dau triunghiulară cu ”arta fotografică”. Că pe vremea lui Ceașcă era da nu se povestea, că amu se povestește da nu este, oricum... o întreagă polologhie SF din care nimeni nu înțelege nimic și fiecare conferențiază ce vrea. Domnilor, ”arta fotografică” este ca ceva care nu este. Adică putem povesti despre ea până mâine dimineață, cât de măreață este, cât de tare, cât de jucăușă, cât de adorată, mângâiată, băgată-n gura lumii, scoasă din gura lumii, cât de pipăită e de adolescentele mioape și... odată îi sare sifonul și se moaie Nene nesimțita și nu mai e bună de material de studiu la pensioanele virtuale. Asta e ”arta fotografică” de la Romanela!

Și ca să mă contrazic și singur și de nebun vă invit la Vernisaj:

http://www.fotoiasi.net/invitatie-la-vernisaj-3/

12.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 71

Nu-i poți rata, nu poți să  nu-i remarci pe unde mergi, pe unde te uiți, pe Feisbuc... Ei sunt cei cu Photography în coada numelui. Au cureaua de la aparat înfășurată temeinic în jurul încheieturii - dacă cineva le-ar pune gând rău la Nikon ar trebui să ia și mâna cu el. În 95% din cazuri musai parasolarul e pus invers și în altele 90% ori au montat blițul pe aparat ori blițul aparatului stă sculat să le lumineze operele. Când nu fac poze la tot ce văd în fața ochilor (cam 20%) musai fac poze la neveste sau la prietene. În primul caz, cum ajung acasă umplu Feisbucul cu poze lălâi gen ”de prin...”, ” astă seară în...”, ... de 10”, imagini fără nici o noimă, fără mamă și tată. În al 2-lea la fel: albume peste albume cu consoarta din  dotare sau cea viitoare, cu demoazela bosumflată, încântată, crăcănată, cu șpagat pe dreapta, cu bube pe stânga, cu cărarea vopsită în negru la frumusețe de păr blond! Dar cel mai simplu lucru după care-i recunoști e (musai) rucsacul. Rucsacul nene e piesa de rezistență a dotării lui Photography. Indubitabil e mare. Cât mai mare, că te și minunezi ce mai poate să pună în el înafară de aparatul de 1500 de lei și cele 2 obiective de kit. Și, indubitabil și invariabil, are legat de catarame pe Măria Sa Trepiedul cumpărat la promoție din Cherfur. Chit că are treabă (1 dată pe an pe lună plină), că n-are treabă cu el, trebuie să fie acolo, bălăngănind de rucsac, certificatul suprem al lui Photography că există, trăiește și crează printre noi, ceilalți.

În rest, toate bune și frumoase pe Frontul de Est!