15.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 135

De oameni talentați în ale fotografiei lumea zilelor noastre nu duce lipsă. Aș putea spune chiar... unii mai talentați decât ceilalți! Cu cei care intră în ”raza mea de acțiune” îmi place să discut și, dacă-i simt receptivi, atât cât mă pricep, să-i sfătuiesc pentru a-și dezvolta abilitățile, pentru a înțelege și aprofunda pasiunea noastră comună. Acum vreo două zile am discutat, destul de multișor, cu un mai tânăr Coleg, un fotograf talentat. Doar că, peste talent, mereu mai sunt multe de pus pentru a se ajunge departe. Mereu este câte ceva de învățat, de aprofundat, de înțeles până ”la nuanță”. Am vorbit despre multe, inclusiv despre relațiile interumane pe zona de fotografie. Dar acum îmi dau seama că am uitat să vorbim despre ceva foarte important: despre Cultura vizuală. Aceea care se potrivește, deopotrivă și picturii și scrisului cu lumina. Fără ea, sau cu ea învățată doar din auzite timpul necesar pentru a ajunge acolo unde fiecare visează, pe culmile Fotografiei, acolo unde recunoașterea este dulce și degrabă îmbătătoare, este lung și un drum anevoios, cu suișuri și degrabă coborâșuri, cu mii de întrebări puse pe lângă subiect și neputință de a-ți da răspunsurile corecte ne așteaptă. În domeniul acesta nimic nu mai este nou (doar vizualiștii care încearcă să ne spună mereu că 1 + 1  = 3, că albul e gri spre negru și că un rahat trântit pe perete musai dă umanității o instalație genială), tot ce era de inventat s-a inventat acum multă, multă vreme și se transmite, din generație în generație, pentru ca totul să fie clar și dătător de succes. Din păcate foarte mulți dintre tinerii noștri talentați au impresia că s-au născut și învățați gata. Aia nu mai contează, aia e perimată, ailaltă e pierdere de vreme. Și de aici frica de culoare și doar fotografia alb-negru... și de aici incapacitatea de a pune aparatul și pe înalt, nu numai pe lat, într-o neputință nevoită a compoziției... și de aici neînțelegerea rosturilor unor reguli de câteva mii de ani, valabile, iată și astăzi.

Timpul le cizelează pe toate. Cei care au de rezistat vor rezista avalanșei de mânuitori ai obturatoarelor, cei care au ceva de spus, mai devreme sau mai târziu vor spune-o. Ideea ar fi să nu se piardă timpul degeaba. Iar, mă repet, treaba asta cu mica-mare Cultură vizuală este cheia și lăcata tuturor bucuriilor noastre. Pentru cine înțelege și vrea. Din păcate, indolența la români este ridicată la nivel de mândrie națională și mulți oameni talentați s-au pierdut sau se pierd când scriu aceste cuvinte. Știu și eu câțiva-câteva!

14.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 134

La scară mai mică sau mai mare toți (cei care ținem un aparat de fotografiat în mână) ne visăm Fotografi. Mai mici, mai mari, nu contează. Suntem Fotografi și gata. Unii dintre noi încercăm să fim ”martori ai timpului pe care-l trăim”. Alții doar martori ai timpului familiei noastre sau, martori ai ”aiurea-n tramvai”. De puține, foarte puține ori, uneori niciodată, ni se întâmplă să trăim ”vremuri tulburi” și să scoatem atunci aparatul și să fotografiem. Iar peste ani imaginile noastre să devină o parte a identității unei țări, unui oraș, unei comunități... Se spune atunci, sau am putea spune, peste timp, că ”am avut noroc”, sau că ”am avut curaj”, sau că, pur și simplu, ”ne-am făcut datoria”. Oricare ar fi fost ea. Nu știu cât contează pentru ceilalți. Cât de mult este, sau nu, apreciată această ”datorie”. În fine, noi și aparatul nostru încercând să lăsăm ceva celor care vor veni peste timp. Nu-i așa?

Imaginile de mai sus sunt făcute în 22 și 23 decembrie 1989 la Botoșani. La ”Revoluție”. Pe 26 decembrie puneam pe pereții Galeriilor ”Ștefan Luchian” 200 de imagini 18x24 cm. Prima expoziție ”liberă” din România post decembristă. Știți, unii dintre voi, povestea: 5 leuți biletul la intrare (afișul expoziției) și seara fuga la CEC să depun banii strânși în ”Contul Libertatea”. 43.000 lei într-o săptămână. Restul nu mai contează. Nici măcar faptul că toți ”leii” revoluționari din Botoșani au căpătat cerfetecatul respectiv pe baza pozelor mele!

De ce am pus imaginile și scris cuvintele de mai sus? Simplu: în Iași, la Palatul Culturii, până la sfârșitul lunii puteți vedea imaginile unui mare Fotograf. Expoziția ”Invazie 68 Praga” aparținând fotografului ceh Josef Koudelka. Nu cred că este cazul să povestesc despre ea. Orice Fotograf care se respectă măcar a auzit ”povestea” care a dat viață imaginilor din expoziție. Cine n-a auzit poate da cu tasta pe goagăl și se lămurește. Am mai văzut expoziția și am albumul care o însoțește. Este de privit, de gândit, de rumegat, de înțeles, de, de, de... Dar, în primul rând, este de văzut. Musai!

Ce n-am înțeles eu prea bine este alegerea celor care au adus expoziția (după drumul ei pe la București, Timișoara și Sibiu... parcă și Cluj - adică orașele cantindate în 2021 la titlul de Capitală Culturală Europeană) pentru a o expune la Palatul Culturii, clădire aflată de ani buni într-o renovare fără de sfârșit. Frumosul mozaic al holului central al Palatului a fost acoperit cu niște panouri mizerabile de PFL, la ”periferia cărora a fost pusă expoziția. Lumină puțină... parcă intri într-o gaură neagră și mizeră peste care plutesc imaginile cu invazia de la Praga. Chiar nu pricep de ce trebuie mereu să improvizăm, mai ales că expoziția este numită ”a anului” la Iași. Nu se putea face în altă parte? La Palas în atrium ar fi fost un loc cu mult mai nimerit și cu o vizibilitate de zeci de ori mai mare, Palatul fiind mort în materie de atragere de vizitatori după anii de ”nimic” datorați marilor restaurări. Știu că nu prea sunt săli de expoziție în Iași care să poată găzdui o expoziție de o asemenea mărime, dar cum e acum cred că nici în visele cele mai negre ale lui Koudelka nu s-a arătat!

PS: postarea de azi are numărul 1001. Ca în povestea aceea fără de sfârșit cu Sultanul și Șeherezada.

13.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 133

Să mergem iubito, trăsura ne-așteaptă,

La balul cu măști vom dansa menuet,

Să trecem prin poarta deschisă din poartă

Cu șoapte vibrând, din târziu spre încet,

Să mergem iubito, ia-ți rochia albă,

Camerista îndeamnă să umble cu spor,

Să nu uiți să-ți pui la gât vechea salbă

Chiar dacă te-apasă și sânii te dor, 

Să mergem iubito, majordomul ne cheamă,

Birjarul așteaptă răstignit peste cai,

Ia seama gătelii, oglinda e spartă,

În colțul privirii să nu mi te tai,

Să mergem iubito, pendula e moartă,

Cât timpul e-nvins să fugim de statui,

Doar clipele trec, spre-o vamă, spre-o soartă,

Dă-mi mâna iubito, spre cer să te sui. 

(1980, revista Tribuna Cluj)

Semn că nimic nu este nou pe lumea asta și ce era valabil și scriam pe la 18 ani are ecou și acum în sufletul meu...

Ieri seară, la etajul II din Iulius Mall Iași am vernisat expoziția ”Pepsi” aparținând colegului Bogdan Săndulescu. Este prima expoziție personală pe care o face Bogdan, un apreciat fotograf de eveniment, căruia i-am ”urmărit” ascensiunea (fotograficește vorbind) începând cu anul 2008.

După știința mea, la ora actuală în Iași sunt cam 6 (sau 7) expoziții de fotografie. De la Maeștri (expoziția Koudelka de la Palatul Culturii) și până la ”candidați de maeștri”, de la una care nu spune (mai) nimic (trageți o geană în Palas Mall - atrium) și până la expoziția ”meseriașă” de pe gardul Parcului Copou. De multă vreme nu au mai fost atâtea expoziții în Iași, semn că fotografia, pe zi ce trece, câștigă teren important în lupta cu celelalte arte vizuale (sau mai puțin vizuale). Ceea ce e bine spre foarte bine!

Expoziția lui Bogdan Săndulescu are o temă mai aparte, personajul principal fiind o pisică. Pepsi. Pisica personală a fotografului, pe care a fotografiat-o în diferite ipostaze, de la pui și până la ”autoare” de pui. Nu este o idee nouă dar, din câte am văzut, face deliciul spectatorilor, semn că am gândit bine când am insistat pe lângă Bogdan să facem această expoziție.

Mulțumesc tuturor celor care au fost ieri seară alături de emoționatul autor la vernisajul cu Pepsi și... povestea merge, în Iulius Mall (lângă Cărturești) mai departe! 

12.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 132

Timpul a fost potrivnic cu noi,
astăzi e cald, mâine sunt ploi...

parcă mai ieri ne cernea floarea de măr,
astăzi salcâmii înfloresc, Draga mea,
brațele tale mă strâng și mă dor
floarea de tei ne așteaptă și ea,

primăvara a fost parcă, prin jur, într-o joi,
restul au fost raze de soare, ba ploi...

tot ne pierdem iubirea-n nectar și în rouă,
nu dormim, ne iubim când e lună și-i nouă

pe-ntuneric te strig, pe lumină te-aștept,
Draga mea, e atâta tăcere în noi,
șoaptele lumii le strângem la piept
când departe suntem și ni-i dor, amândoi,

și nu pot să te strig și nu vrei să m-aștepți,
e un dans fără nume-această grea întâmplare,
iarăși plouă prin vreme, iarăși raze de soare
ne inundă-așteptarea  când spre mine te-ndrepți

sunt atâtea de spus dar nimic nu ne spunem,
timpul a fost îndărătnic cu noi,
capătul lumii la tâmplă ni-l punem
astăzi e cald, mâine doar ploi...

11.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 131

Astă seară, la Opera Națională Română din Iași a avut loc cea de a doua premieră cu La Traviata. De la cel mai mic și până la cel mai mare implicați în acest spectacol minunat: RESPECT!

10.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 130

Colegul nostru Gabi Deliu și-a unit destinul în fața lui Dumnezeu cu Simona, aleasa inimii lui. Casă de piatră dragilor!

09.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 129

Din nou în seara asta la Operă. A doua vizionare cu public înaintea primei premiere de mâine. La Traviata. În rolurile principale, cum am mai scris, Ana Maria Donose și Florin Guzgă. De data asta mi-am găsit loc fix în loja cu numărul 2 dreapta, aproape de-asupra fosei. A orchestrei. Am la mine trei obiective: de bază 70-200 mm f4 IS L USM (cu inel de prindere pe trepied), 50 mm F1,2 L USM și un Sigma fish eye diagonal de 15 mm f2,8. Toate (pe rând) pe un Canon EOS 5D Mk III (fixat pe modul silențios de declanșare, ceea ce îmi permite să fotografiez fără teama de a deranja publicul la pasajele în care se cântă fără orchestră). Mă mai ajut, de un monopied Giottos, pentru situațiile în care timpul de expunere este mai lung (pe care am montat teleul și gripul aparatului, pentru o mai bună priză la încadrarea pe vertical...

70-200 (la 70 mm), 1/160, f 6,3. Urmăresc la încadrare imaginea interpreților principali reflectată în pantalonul-oglindă din partea opusă a scenei și, pe cât posibil, reflexia celor doi pe podeaua scenei, reflexie dată de lumina întoarsă din oglindă. O focală mai lungă m-ar fi ajutat să prind reflexia celor doi pe podea în întregime. La editare păstrez și partea din dreapta imaginii, unde în dreapta sus am o altă reflexie albă, asemănătoare unei luni. Am considerat că astfel compoziția capătă greutate, chiar dacă distribuția personajelor în cadru este, cumva, în afara ”tratatelor” de încadrare cunoscute. ISO 1000, compensare expunere - 1/3 diafragmă.

Aceeași gândire (de fracțiune de secundă), același obiectiv, la 100 mm, 1/200, f 5,6. Aceeași compoziție cu ajutorul reflexiei în pantalonul-oglindă, reflexie care întoarce lumina dând umbră în fața înterpreților (de astă dată doar se ghicește reflexia), în schimb, față de primul cadru, în dreapta celor doi (jos) am reflexia coliviei din spate dreapta, ceea ce dă un element inedit în cadru. ISO 1000, fără compensare de expunere.

Obiectivul 50 mm f 1,2, timp de expunere 1/200, f 4,5, ISO 1600. Un timp scurt de expunere, ales pentru a ”îngheța” mișcarea celor doi dansatori. Lumină combinată - tungsten, halogen, neon - compensare expunere - 2/3 diafragmă.

Un cadru foarte greu de realizat tehnic, datorită diferenței mari de lumină între scenă, fosă și sală. Obiectivul de 15 mm, ISO 1000, timp de expunere 1/40 secunde, f 9, compensare expunere - 1, 1/3 diafragmă. Un cadru în care am prins scena, fosa și aproximativ 40% din stal. La editare am mai închis partea scenei și am deschis zone din stal, loje și balcon. O imagine de atmosferă, tehnică...

70 - 200 la 173 mm, ISO 1600, timp de expunere 1/200, f 4,5, compensare de expunere - 1/3 diafragmă. Interpreta este clar detașată de fundal datorită diafragmei deschise aproape de valoarea maximă, culorile verde, albastru și roșu compun cromatica acestui cadru, iar tejgheaua barului, roșie, taie aproape în două cadrul pe orizontală, în antiteză cu verticala corpului interpretei, o ”cruce de foc” amintind de finalul tragic al piesei.

Și aș putea continua așa până spre dimineață. Imagini făcute în viteza desfășurării spectacolului, cu variantă de încadrare, de focus, de diafragmă și timp de expunere și de compensare și ISO luate în fracțiune de secundă. Sper să înțeleagă cât mai multă lume ce am scris și, poate, cândva să ajute la cineva!

08.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 128

Câte chipuri, atâtea suflete! După fiecare dintre ele se ascunde o poveste, ochii spun despre tristeți și bucurii înrădăcinate în suflet prin văz, gura poartă amarul sau dulceața trăirilor simțite prin gust, inima... inima nu se vede, dar sigur pâlpâie în piept ca o flacără ce nu se stinge niciodată până când!

  

07.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 127

”La Traviata”, un spectacol nou al Operei Naționale Române din Iași, regia Beatrice Rancea, scenografia și costumele Doina Levintza. O montare foarte vizuală, în care se folosește fericit turnanta scenei, tablourile în care întreaga distribuție participă la acțiune fiind spectaculoase. Peste toate, interpreții principali sunt și niște actori desăvârșiți, ceea ce dă un farmec aparte și o tensiune extraordinară montării.

Imagini cu interpreții principali, Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată (Violetta Valery) și Cosmin Marcovici  (Alfredo Germont).

06.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 126

Opera Națională Română din Iași, ”La Traviata” în regia lui Beatrice Rancea și scenografia Doinei Levintza, un spectacol nou, plin de culoare, de oameni frumoși și talentați care îi dau viață, un eveniment la care trebuie neapărat să participați. Premiere sâmbătă 10 și duminică 11 mai (două distribuții). Imagini de la premiera cu Ana Maria Donose (Violetta Valery) și Florin Guzgă (Alfredo Germont).