"Australian Airlines"
O călătorie în Delta Dunării ar trebui să fie o bucurie pentru orice fotograf. Aşa am pornit şi noi (eu şi cu Bob), spre Letea. Contactul în locaţie, dom' Nicu, persoană serioasă, cu barcă al cărei motor tocmai îl terminase de rodat, cu un preţ acceptabil la cazare, 50 RON camera cu un prânz, cu poveşti la telefon despre locurile mirifice bântuite de păsări, cu pădurea cea mai cea din Eoropa, etc, etc... Ce mai, un loc fantastic pentru aventură şi poze nemaivăzute. La bamporu de Sulina dom' căpitan Niki mai face şi el un bănuţ din belete (pe lângă meleoanele multe din căratul cu ambarcaţiunea statului a tot felul de chestii necesare oamenilor Deltei, încărcate dis de dimineaţă, pe răcoare). 13,3o, tranca-tranca, ne punem în mişcare, lume multă, bere, seminţe, opriri, gagici, băieţi cu chitara, Sulina. Aaa, pe drum vedem de pe navă o mulţime de cai păscând în libertate, despre care aflăm mai târziu, de la dom' Nicu că ar fi peste 3500 ai nimănui. Ce afacere mon Şer!... Coborâm de pe nava lu' Niki, trecem Dunărea cu un nene cu barca şi aşteptăm fo două ore în faţa bufetului pe care scrie "Amorel SRL" microbuzul de Letea. 25 de suflete, plus bagajele aferente (butelie, saci, paporniţe, etc), într-o maşină de 14 locuri. Până la Cardon drum pietruit, acceptabil. Apoi, maşina o ia prin câmp, pe urme vechi, drum mult mai lin decât cel pietruit. Şi mai pitoresc. Aproape seară, cerul înnorat. Nenii de la meteo anunţaseră vreme frumoasă sâmbătă, duminică şi luni. Exact când aveam nevoie. C.A. Rossetti. Înghesuiala se mai răcoreşte un pic. Repede vine şi Letea. Dom' Nicu aştepta în faţa casei. Din discuţiile ulterioare aveam să ne dăm seama că este filozoful în viaţă din Letea, fost blănar, retras în Deltă după ceva încercări medicale. Cam 50 de ani, cu chelie deasă şi coadă pare, la prima vedere, un personaj simpatic. Mâncăm nişte crap pane cu orez şi ne luăm în primire camera cu patul întins, numa bun de somn, (dacă n-ar fia avut atâtea scânduri pe dedesubt), şi care ocupa tot spaţiul locuibil, împreună cu bibelourile, şi serviciile de cristal şi rubin aferente. Înainte de culcare facem baie, cu picioarele într-un lighenaş de plastic şi turnându-ne apă în cap cu castronul, apă încălzită pe plita de afară de Amore, soţia lu dom' Nicu. E bine şi aşa... cu gândul la ziua fantastică de mâine. Cum mă pun în pat, acesta se dijghină sub suta mea de kile... Nu-i nimic, e şi mâine o zi!...(va urma)
"Australian Airlines"
O călătorie în Delta Dunării ar trebui să fie o bucurie pentru orice fotograf. Aşa am pornit şi noi (eu şi cu Bob), spre Letea. Contactul în locaţie, dom' Nicu, persoană serioasă, cu barcă al cărei motor tocmai îl terminase de rodat, cu un preţ acceptabil la cazare, 50 RON camera cu un prânz, cu poveşti la telefon despre locurile mirifice bântuite de păsări, cu pădurea cea mai cea din Eoropa, etc, etc... Ce mai, un loc fantastic pentru aventură şi poze nemaivăzute. La bamporu de Sulina dom' căpitan Niki mai face şi el un bănuţ din belete (pe lângă meleoanele multe din căratul cu ambarcaţiunea statului a tot felul de chestii necesare oamenilor Deltei, încărcate dis de dimineaţă, pe răcoare). 13,3o, tranca-tranca, ne punem în mişcare, lume multă, bere, seminţe, opriri, gagici, băieţi cu chitara, Sulina. Aaa, pe drum vedem de pe navă o mulţime de cai păscând în libertate, despre care aflăm mai târziu, de la dom' Nicu că ar fi peste 3500 ai nimănui. Ce afacere mon Şer!... Coborâm de pe nava lu' Niki, trecem Dunărea cu un nene cu barca şi aşteptăm fo două ore în faţa bufetului pe care scrie "Amorel SRL" microbuzul de Letea. 25 de suflete, plus bagajele aferente (butelie, saci, paporniţe, etc), într-o maşină de 14 locuri. Până la Cardon drum pietruit, acceptabil. Apoi, maşina o ia prin câmp, pe urme vechi, drum mult mai lin decât cel pietruit. Şi mai pitoresc. Aproape seară, cerul înnorat. Nenii de la meteo anunţaseră vreme frumoasă sâmbătă, duminică şi luni. Exact când aveam nevoie. C.A. Rossetti. Înghesuiala se mai răcoreşte un pic. Repede vine şi Letea. Dom' Nicu aştepta în faţa casei. Din discuţiile ulterioare aveam să ne dăm seama că este filozoful în viaţă din Letea, fost blănar, retras în Deltă după ceva încercări medicale. Cam 50 de ani, cu chelie deasă şi coadă pare, la prima vedere, un personaj simpatic. Mâncăm nişte crap pane cu orez şi ne luăm în primire camera cu patul întins, numa bun de somn, (dacă n-ar fia avut atâtea scânduri pe dedesubt), şi care ocupa tot spaţiul locuibil, împreună cu bibelourile, şi serviciile de cristal şi rubin aferente. Înainte de culcare facem baie, cu picioarele într-un lighenaş de plastic şi turnându-ne apă în cap cu castronul, apă încălzită pe plita de afară de Amore, soţia lu dom' Nicu. E bine şi aşa... cu gândul la ziua fantastică de mâine. Cum mă pun în pat, acesta se dijghină sub suta mea de kile... Nu-i nimic, e şi mâine o zi!...(va urma)
Un comentariu:
sersibba, am ras de m-am prapadit! nu ma pot opri nici acuma, cand scriu! pai cum sa nu razi vere? ai vazut roata aia dintata de la cremaliera sau cum s-o fi numind? e vopsita nenicule! vopsita! nu e murdara de vaselina, ceea ce inseamna ca n-a fost folosita niciodata!... Haaaa, haaaa, ha, ha, haaaa... na, ca nu pot sa ma opresc din ras...
Trimiteți un comentariu