Dimineaţă pe la 5 şi 1o Bob începe să se foiască, treaz de-a binelea. Casc şi eu ochii, alintăm leaţurile de sub coastele noastre, ne îmbrăcăm la foc automat, dăm cu cremă pe la nas (să nu-l pârlească soarele), înşfăcăm aparatura din dotare şi suntem pupuică în curte. Soare canci. Dom' Nicu-Filozofu nu răspunde la apelul nominal. Apare pe la 6,3o cu o coasă în mână şi cu un braţ de iarbă pentru cei trei viţei din staul. Fetele, 4 la număr, deja plecaseră la cireadă. Pe la 7,oo doamna Amore ne serveşte omleta pe jumătate neprăjită, alături de o bucată de brânză foarte naturală. Şi bună. Mâncăm, gazda noastră udă între timp ceapa "îmi place să fie mai dulce, de aia o ud în fiece zi", iar pe la 8,oo aflăm prima surpriză a zilei: dom' Nicu n-are barcă decât în vis. Da a vorbit cu mai multă lume şi a găsit pe unul mai ieftin. Cu 70 de lei. Da să i-i dăm lui că i-a spus omului că suntem nişte prieteni, şi... Deja începe să-mi miroase a ţeapă, da nu zic nimic, să nu-i stric plăcerea lui Bob, care deja are febră fotografică şi nu numai, la gândul că va poza o mulţime de păsărici (cum i-a spus el în clasa I învăţătoarei când l-a întrebat ce vede într-o imagine din cartea de citire) şi, mai ales, la gândul că se va trage cu barca, el având rău de tot ce mişcă pe apă, pe uscat şi în aer. Când nu e la volan!... O luăm la picior, cale de vreo 800 de metri, până la canalul cu barca minune, se face 9,oo, dom' Nicu face telefonie mobilă cu un nene care nu mai apare, mai mergem fo 500 de metri până la barcă, barcagiul ciuciu. Îmi sare ţandăra şi-i transmit prin viu grai lu dom' gazdă că, dacă ştiam că nu are barcă proprie şi personală nu mă mai pupa printre bibelourile lui. În fine, apare nenea în cauză, cu 2 vâsle, un ghionder şi un bidon cu 1,5 l de benzină în mâini. Ne îmbarcăm, ptru-ptru motorul (dă Doamne să ajungă benzina), pornim. 300 de metri. Ora 10,oo. Intrăm apoi pe un cănălaş un pic mai lat decât barca. Motorul nu face faţă, de vâsle nici vorbă, doar prăjina lungă, ghionderul, face barca să se mişte. Şi asta vreme de o oră. Din 15 în 15 minute, dom' Nicu adapă Motorul cu câte un pahar din vinul de producţie proprie, precursorul Cabernetului (cu gust de diluant, pentru mine, necunoscătorul), Pe la prânz canalul se lărgeşte şi dăm într-un lac imens. Nici urmă de păsări. O luăm în dreapta, încercăm în stânga, ieşim de pe lac prin alt canal. Copaci puţini, păsări la fel. În fine... Rog gondolierul să intre printr-o gaură care-mi părea că dă într-un lac mai mic şi minune: găsim câteva zburătoare care se lasă cât de cât fotografiate. Dom' Nicu demonstrează talente de vâslaş fruntaş (asta atunci când nu se-ncurcă printre nuferii şi rogozul de pe baltă). Mai facem o tură pe lacul mare, dezmorţim aparatele spre câteva lebede, de-asupra noastră câţiva pelicani zboară în ciuda obiectivului şi ăsta fu şutingu primei zile la Letea. Nervii mei pocnesc unul câte unul pe măsură ce Canonul meu începe să dea rateuri, declanşând când i se scoală lui, deobicei în momentul când sătul de atâta apăsat pe declanşator dau să iau aparatul de le ochi!... Facem retur, Georgică, gondolierul, mână iar barca cu ghionderul (poezie!...), întâlnim iar caii bagabonţi şi o parte din cireada cu vaci. Cum stau şi-şi fac siesta îmi aduc aminte de cuplurile de lei văzute pe National Geographics (foto 2). Apare şi paznicul vacilor, călare şi cu un dulău cu limba scoasă alergând după el (foto 5), iar Bob coboară la cotitura dinspre sat, galben la faţă şi cu omleta de dimineaţă în cerul gurii. Până acasă mai facem ceva poze, eo rămân mai pe la urmă, vrând să-l întreb pe Georgică cât a încasat pentru tura de bărcăreală, da dom' Nicu se prinde şi se-ntoarce din drum, oferindu-se galant să-l ajute să care calabalâcul, inclusiv ditai motorul Yamaha, acasă. Tanti Amore ne-a pregătit celabra ciorbă pescărească şi a rămas cam neconsolată că am sorbit doar zeama şi nu ne-am atins de cele două capete babane care se lăfăiau în farfurie. De, orăşeni nepricepuţi. Drept pentru care, ca să nu ne ridicăm nesătui, aduce friptura pregătită pentru seară. Asta e. Încă cu adrenalina duduind în noi, şi cu Bob colorat normal la faţă, o tăiem spre uliţele satului (da asta, în episodul următor). Va urma!...
Dimineaţă pe la 5 şi 1o Bob începe să se foiască, treaz de-a binelea. Casc şi eu ochii, alintăm leaţurile de sub coastele noastre, ne îmbrăcăm la foc automat, dăm cu cremă pe la nas (să nu-l pârlească soarele), înşfăcăm aparatura din dotare şi suntem pupuică în curte. Soare canci. Dom' Nicu-Filozofu nu răspunde la apelul nominal. Apare pe la 6,3o cu o coasă în mână şi cu un braţ de iarbă pentru cei trei viţei din staul. Fetele, 4 la număr, deja plecaseră la cireadă. Pe la 7,oo doamna Amore ne serveşte omleta pe jumătate neprăjită, alături de o bucată de brânză foarte naturală. Şi bună. Mâncăm, gazda noastră udă între timp ceapa "îmi place să fie mai dulce, de aia o ud în fiece zi", iar pe la 8,oo aflăm prima surpriză a zilei: dom' Nicu n-are barcă decât în vis. Da a vorbit cu mai multă lume şi a găsit pe unul mai ieftin. Cu 70 de lei. Da să i-i dăm lui că i-a spus omului că suntem nişte prieteni, şi... Deja începe să-mi miroase a ţeapă, da nu zic nimic, să nu-i stric plăcerea lui Bob, care deja are febră fotografică şi nu numai, la gândul că va poza o mulţime de păsărici (cum i-a spus el în clasa I învăţătoarei când l-a întrebat ce vede într-o imagine din cartea de citire) şi, mai ales, la gândul că se va trage cu barca, el având rău de tot ce mişcă pe apă, pe uscat şi în aer. Când nu e la volan!... O luăm la picior, cale de vreo 800 de metri, până la canalul cu barca minune, se face 9,oo, dom' Nicu face telefonie mobilă cu un nene care nu mai apare, mai mergem fo 500 de metri până la barcă, barcagiul ciuciu. Îmi sare ţandăra şi-i transmit prin viu grai lu dom' gazdă că, dacă ştiam că nu are barcă proprie şi personală nu mă mai pupa printre bibelourile lui. În fine, apare nenea în cauză, cu 2 vâsle, un ghionder şi un bidon cu 1,5 l de benzină în mâini. Ne îmbarcăm, ptru-ptru motorul (dă Doamne să ajungă benzina), pornim. 300 de metri. Ora 10,oo. Intrăm apoi pe un cănălaş un pic mai lat decât barca. Motorul nu face faţă, de vâsle nici vorbă, doar prăjina lungă, ghionderul, face barca să se mişte. Şi asta vreme de o oră. Din 15 în 15 minute, dom' Nicu adapă Motorul cu câte un pahar din vinul de producţie proprie, precursorul Cabernetului (cu gust de diluant, pentru mine, necunoscătorul), Pe la prânz canalul se lărgeşte şi dăm într-un lac imens. Nici urmă de păsări. O luăm în dreapta, încercăm în stânga, ieşim de pe lac prin alt canal. Copaci puţini, păsări la fel. În fine... Rog gondolierul să intre printr-o gaură care-mi părea că dă într-un lac mai mic şi minune: găsim câteva zburătoare care se lasă cât de cât fotografiate. Dom' Nicu demonstrează talente de vâslaş fruntaş (asta atunci când nu se-ncurcă printre nuferii şi rogozul de pe baltă). Mai facem o tură pe lacul mare, dezmorţim aparatele spre câteva lebede, de-asupra noastră câţiva pelicani zboară în ciuda obiectivului şi ăsta fu şutingu primei zile la Letea. Nervii mei pocnesc unul câte unul pe măsură ce Canonul meu începe să dea rateuri, declanşând când i se scoală lui, deobicei în momentul când sătul de atâta apăsat pe declanşator dau să iau aparatul de le ochi!... Facem retur, Georgică, gondolierul, mână iar barca cu ghionderul (poezie!...), întâlnim iar caii bagabonţi şi o parte din cireada cu vaci. Cum stau şi-şi fac siesta îmi aduc aminte de cuplurile de lei văzute pe National Geographics (foto 2). Apare şi paznicul vacilor, călare şi cu un dulău cu limba scoasă alergând după el (foto 5), iar Bob coboară la cotitura dinspre sat, galben la faţă şi cu omleta de dimineaţă în cerul gurii. Până acasă mai facem ceva poze, eo rămân mai pe la urmă, vrând să-l întreb pe Georgică cât a încasat pentru tura de bărcăreală, da dom' Nicu se prinde şi se-ntoarce din drum, oferindu-se galant să-l ajute să care calabalâcul, inclusiv ditai motorul Yamaha, acasă. Tanti Amore ne-a pregătit celabra ciorbă pescărească şi a rămas cam neconsolată că am sorbit doar zeama şi nu ne-am atins de cele două capete babane care se lăfăiau în farfurie. De, orăşeni nepricepuţi. Drept pentru care, ca să nu ne ridicăm nesătui, aduce friptura pregătită pentru seară. Asta e. Încă cu adrenalina duduind în noi, şi cu Bob colorat normal la faţă, o tăiem spre uliţele satului (da asta, în episodul următor). Va urma!...
2 comentarii:
faina povestire mai Mozo!
Si place si fotoagroafiile cu pasarici :D
Va invidiez admirativ...
Cum aveti acces liber la "penita",asteptam foto romanul foileton :),cu mare interes...
Trimiteți un comentariu