Anul 1991, Alter ego. Îmagini făcute în iulie, la Costinești. Pe la ora 9.oo hălăduiam prin preajma epavei. Apa scosese la mal un buștean, Aducea cu un om îngenuncheat. Am făcut legătura imediat. Am tras vreo patru filme înguste. Din păcate, aveam la mine niște Svema rusești de 21 Dini. Proaste. Lumina era cum nu se poate mai nasoală, din față. Țin minte că, în timp ce chinuiam modelul, o gagică țâțoasă mi-a spus plină de importanță: ”n-o să-ți iasă nimic, nu trebuie să faci poze cu soarele-n ochi, nu știi asta”. Mai știam eu și altele, da eram ocupat...
Pe la 11.3o am tras bușteanul mai pe mal și am tăiat-o întins spre hotel. Masa de prânz era o chestiune foarte importantă pe atunci (încă se mai dădeau bilete prin sindicat-pachet complet), iar în cameră aveam și vechiul Seagull cu vreo 10 filme late de Tg. Mureș. Voiam să refac, după amiază, imaginile. Pe la ora 16.oo eram din nou la epavă. Bușteanul făcuse picioare. Cum naiba dispăruse de pe mal nu știu. Singur la apă nu avusese cum să ajungă, iar ca să-l care cineva... avea vreo 50 de kile. Ghinion.
Acasă, după developare, m-am luat cu mâinile de păr. Filmele erau super-gri. Mărite pe hârtia contrast de la Mureș imaginile arătau ca naiba. Abia peste un an am reușit să fac câteva copii bune. Pe hârtia extra contrast proaspăt scoasă de aceeași fabrică. Am făcut două virări parțiale. Sepia-bușteanul și corpul și albastru-restul. O serie de opt imagini a circulat prin saloanele interne și internaționale. A fost cea mai premiată realizare a mea.
Nimeni nu mai are imaginile astea. A fost o întâmplare fericită să mă aflu la acel moment pe malul mării. Am văzut din prima imaginile pe care puteam să le fac. Combinațiile posibile dintre trupul uman și ”trupul” de lemn al bușteanului adus de apa mării cine știe de unde. Și editarea a fost fericită. Noroc? Destin? Cine mai știe. Cert este că puteam să trec pe lângă trunchiul de lemn fără să văd finalitatea. Sau, puteam să văd și să nu am modelul (cu toate că Doamne Doamne îmi trimisese și țâțoasa în caz de rateu)...
Pe la 11.3o am tras bușteanul mai pe mal și am tăiat-o întins spre hotel. Masa de prânz era o chestiune foarte importantă pe atunci (încă se mai dădeau bilete prin sindicat-pachet complet), iar în cameră aveam și vechiul Seagull cu vreo 10 filme late de Tg. Mureș. Voiam să refac, după amiază, imaginile. Pe la ora 16.oo eram din nou la epavă. Bușteanul făcuse picioare. Cum naiba dispăruse de pe mal nu știu. Singur la apă nu avusese cum să ajungă, iar ca să-l care cineva... avea vreo 50 de kile. Ghinion.
Acasă, după developare, m-am luat cu mâinile de păr. Filmele erau super-gri. Mărite pe hârtia contrast de la Mureș imaginile arătau ca naiba. Abia peste un an am reușit să fac câteva copii bune. Pe hârtia extra contrast proaspăt scoasă de aceeași fabrică. Am făcut două virări parțiale. Sepia-bușteanul și corpul și albastru-restul. O serie de opt imagini a circulat prin saloanele interne și internaționale. A fost cea mai premiată realizare a mea.
Nimeni nu mai are imaginile astea. A fost o întâmplare fericită să mă aflu la acel moment pe malul mării. Am văzut din prima imaginile pe care puteam să le fac. Combinațiile posibile dintre trupul uman și ”trupul” de lemn al bușteanului adus de apa mării cine știe de unde. Și editarea a fost fericită. Noroc? Destin? Cine mai știe. Cert este că puteam să trec pe lângă trunchiul de lemn fără să văd finalitatea. Sau, puteam să văd și să nu am modelul (cu toate că Doamne Doamne îmi trimisese și țâțoasa în caz de rateu)...
Un comentariu:
Foarte frumoasa seria :)
Trimiteți un comentariu