26 - 1992, Cântărețul de culoare

Anul 1992, Cântărețul de culoare. A fost una dintre primele mele colaborări cu alt actor, pe atunci, al Teatrului din Botoșani, Daniel Minciună. Și de el mă leagă amintiri frumoase. Povestea de astăzi nu este despre el. Este despre un element din decorul acestei imagini: celebrii ”8 frați” ai Botoșanilor, un plop cu opt tulpini crescute din aceeași rădăcină, aflat în curtea bisericii Sf. Ioan din localitate. Erau un fel de monument viu. Oricine îi știa. Oamenii veneau să-i admire și-și aduceau și prietenii veniți de pe alte meleaguri, în vizită, să-i vadă. Multe povești de dragoste s-au țesut la umbra lor. Multe săruturi și-au furat liceenei de la ”Laurian”, școală aflată în apropiere. Era o nebunie să asculți vara orga vântului cântând printre frunzele lor. Era...

Pentru curiosul care s-ar apuca să numere, în fotografie, tulpinele, i-ar ieși doar șase. În toamna lui 1991, la o furtună, două trunchiuri se prăbușiseră, semn că nimic nu este veșnic pe lumea asta. Din nefericire, am anticipat ce avea să se întâmple. Fotografia s-a dorit un omagiu adus ”vieții” copacului care acum era în suferință. Cum mai aveam imagini cu el, făcute anterior cu Cezar cântînd la violoncel în fața trunchiului pe care doar o ”horă” de vreo șapte oameni puteau să-l cuprindă, la propunerea lui Daniel am făcut câteva cadre cu acordeonul. Era început de ianuarie. Niște valsuri minunate s-au făcut auzite de-a lungul străzii. Vreo 15 gură-cască s-au oprit să le-asculte. Preț de vreo zece minute. A venit preotul și a stricat vraja. Deranjam sfinții...
Presimțirea mea s-a adeverit. Prin aprilie și celelalte șase trunchiuri au fost puse la pământ. De drujbele popii. Pe locul falnicului MONUMENT Doamne-Doamne și-a tras o casă parohială mare și cu camere fără număr!