marți, 19 octombrie 2010

Fără titlu

N-am fost niciodată un bun strateg. Un bun conducător de oști. Singurele ”bătălii” pe care le-am purtat au fost acelea pe tărâmul Fotografiei. Apărând o idee care am crezut eu, la un moment dat, că merită să fie apărată. Nu m-a pus nimeni să o fac. Nu m-a incitat nimeni. Așa am crezut  de cuviință. De cele mai multe ori nu au fost luptele mele. Doar ideea de la care s-au pornit o aveam în mine. În sufletul meu. Fotografia mă mistuie. Poate mai mult decât ar trebui. Nu sunt un mare fotograf. Sunt doar o flacără care se stinge câte un pic la fiecare declanșare. Din 1983 mă învârt printre imagini. Simt că am amețit

Ieri, unul dintre puținii Prieteni pe care îi am spunea cu lehamite că nu știe ce va face. Că-i vine să se lase. Și el este un pătimaș. Iar față de mine este și un bun strateg. Și un bun luptător. Ne cunoaștem de vreo 15 luni. Alături de el miracolul numit Fotografie s-a împlinit, pentru mine, a doua oară. Ce mi-a spus este un semnal de alarmă. Gata cu luptele inutile. Cu săritul sifonului pe pereți. Este loc pentru toți. Și sunt prea bătrân să mai duc lupte într-un pahar cu apă.

Domnul din imagine este unul dintre marii Fotografi și Profesori din Iași. Ion Matei Agapi. De el se leagă destinul mai tuturor Fotografilor profesioniști ieșeni de astăzi. Am dat cu el de pământ acum câțiva ani când a expus, pentru prima dată după foarte multă vreme, 6 imagini scălâmbe. Îmi pare rău. Poate chiar nu știe să aleagă din cele peste 1.ooo.ooo de fotograme pe film pe care le are fișate și catalogate acasă. Dar ca profesor este extraordinar. Mi-aș dori și eu, la 75 de ani să umblu cu aparatul la gît și să am tonusul Domniei Sale.

Nu cred că mai sunt multe de spus. Doar că voi continua să ”ard”. Un Antrenor, mai bun sau mai prost, un om care iubește Fotografia și dorește să dea mai departe din experiența sa acelora care cred că are ceva de spus. Despre războaie? Singurul va fi de acum încolo cel cu ”tic-tac-ul” de la corason.

Ozo.

10 comentarii:

fotomaniacu spunea...

da... un om adevarat nu ca meteoricii neicanimeni din jur...

francisc vaida spunea...

frumos spus OzO..! si cred k ai si dreptate ..! adica ai dreptate ...
nu mai este nimic de adaugat ..poate doar atit ..razboaiele nu se cistiga prin neprezentare .
..si mai adaug o trista si dureroasa experienta ..mitocaniei nu ii poti raspunde cu flori si cu capul plecat ,cel putin eu nu o fac..in schimb imi aleg locul de joaca si prietenii cu atentie ..regretabil este k nu pot sa imi aleg dusmanii..in rest ma straduiesc ca respectul sa nu devina pupat in cur ,admiratia sa nu devina lingusala ,prietenia sa nu devina un interes ...!
..eu o sa renunt la lupta cind ma cheama moartea ...doar atunci ..!

Marcel Eremia spunea...

Am remarcat câteva expresii cheie pe care mi-aş dori să le poată înţelege şi prelua toţi fotografii implicaţi mai mult sau mai puţin în "războaiele" dintre fraţi sau dintre generaţii:

"Gata cu luptele inutile"
"Este loc pentru toţi"
"Am dat cu el de pământ [....]. Îmi pare rău".

Nu este un pas înapoi, aşa cum poate ar fi greşit interpretat de către "războinici" ci dimpotrivă, este un pas înainte spre normalitate. Pentru că nu este o luptă adevărată, dreaptă, ci una a orgoliilor, a frustrărilor, a interpretărilor greşite de exprimări nepotrivite în lumea rece şi impersonală a Internetului.

Mulţumesc Ozo pentru această atitudine.
Mi-aş dori-o prezentă la toţi fotografii din România...

Anonim spunea...

Bravo Ozo si bag o cotita scurta pe la tine :

Eu nu stiu despre cine vorbiti baieti...aici de la noi nu se vede nimic...ceata totala vine iarna intr-adevar....Nu va mai bateti capul ca nu se merita ,zau. Felicitari Feri penru curs.Dinule trage tare cu blogul ca esti pe calea cea buna,de mult timp si trage tare si la proiectele tale. Domnului Agarici de asemenea toate cele bune cu fotopovestile. Excelente. Feri vezi ce faci si trage filmulete la curs , partea practica ,daca se poate.Ozo la fel,filmulete si Dinu stie el mai de mult. Usor,usor se pune pe roate totul sunt sigur si vad de aici. Vedeti ca eu mi-am ras conturile din bloger,feisbook,youtube,etc....motive personale, asa ca am sa postez numai foarte rar pe ici si colo...
Va pisc dulce si Viva la Vida,ce mama ei de viata

Dan Drafta

Anonim spunea...

il Uitasem si pe Marcel...scuze de la ,Mantinela.....si cu puku maskat sub aripioara-manusha. stinga-drapta-Zak- .....Va pup pe toti si bag una mica de la viitoarea nevasta ,canadiana din nastere in Toronto.....Ce chestie sa ai doua cetatenii si eu nu am avut nic una cind m-au dat afara din tara cu un pasaport fara cetatenie.....Revin cu istorii si documente - Pustimea pe loc repaos si joc de glezne,deocamdata.....
Una mica de la Toronto:

Barennaked Ladies

http://www.youtube.com/watch?v=dh53skmT-uQ

Dan Drafta

Anonim spunea...

Domnule Dusa,
Presupun ca devorati cu acelasi apetit si pozele altora.Inainte sa va intreb de ce adevaratii artisti in ale foto nu participa la concursurile organizate pe NET,v-as ruga,daca va plictisiti si nu aveti altceva mai bun de facut,sa vizualizati vreo 5000 (cinci mii) de poze inscrise in concursul Panasonic de pe http://www.lumix.ro/provocarea-G2/
Ma intereseaza,doar,daca domnul Alin Popescu,fotograf profesionist,a respectat regulamentul vis-a-vis de postarile de la tema VICII si VIATA SATULUI...Are doua poze cam..prelucrate,parerea mea...

Blogu'lu oZo spunea...

Dragă Domnule ”Anonim” (ce aveți Domnule de vă este rușine cu numele din buletinul de populație?):
- nu mă plictisesc să mă uit pe 5000 de poze... da am altceva mai bun de făcut.
- dacă Domnul Popescu a respectat sau nu regulamentul este treaba Organizatorilor concursului.
- să înțeleg că aveți ceva împotriva pozelor prelucrate? cred că greșiți. fiecare le prelucrează cât și cum crede de cuviință. Unii mai mult, alții mai puțin, alții deloc.
- în ceea ce-i privește pe adevărații artiști în ale foto de ce nu participă la concursurile de pe Net... habar n-am. Despre mine vă pot spune că sunt doar un împătimit de Fotografie. Și... chiar nu am Poze de participat la concursurile de pe Net...

marul spunea...

:))

Anonim spunea...

Acel Anonim de mai de vreme este dupa numele din mailul pe care mi l-a trimis Dna (sau Dsoara) Elena Gyib. Nu o cunosc. Insa fix acelasi lucru pe care si Dvs i l-ati spus i l-am spus si eu imediat ce mi-a scris

"Daca am incalcat regulile unui concurs, sunt sigur ca juriul va avea grija sa ma descalifice. Daca faceti parte din acel juriu, atunci stiti foarte bine ce aveti de facut, daca nu, atunci nu cred ca este treaba Dvs sa judecati."

Raspunsul venit in aceasta seara m-a lasat masca:

"Bai nene
Nu fac parte din niciun juriu,cum nesimtit insinuezi,ma refeream la ETICA din fotografie.Pe tine te deranjeaza faptul ca te-am tutuit,iar tu incalci niste reguli scrise! Fomistule ! Ce se intampla,nu se mai organizeaza nunti ?"

No more comments!

iftimie nicolae spunea...

m-am uitat la pozele puse in concurs de alin popescu ( evident manipulate ) si la fel de EVIDENT FRUMOASE SI CU MESAJ.

Nu am vazut nicaieri sa fie interzisa in concurs prelucrarea fotografiilor.


si apoi , mi se par purisme de rahat m faze de genul m fotografia e manipulata deci nu e buna....e un fel de " strugurii sunt acri..."

Nicu Iftimie - Iasi