01.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 91

De azi Tata mihai e pensionar. Vorba vine. Dacă o luăm mecanic e pensionar încă de acum un an. Doar că cei de la Filarmonică ajunseseră la concluzia că mai au nevoie de ceea ce știe să facă. Acum le-a trecut... Pe saitul Filarmonicii, cineva ”priceput la toate” a scris sec la capitolul ”achiziții”: ”Servicii video-audio și de fotografie. Termen de depunere a ofertelor la registratură – 04.04.2014”. Păi măi nene-tanti, cât de bou-vacă poți fi să scrii așa ceva? Adică cum să vă facă cineva o ofertă dacă nu are de unde ști ce trebuie să facă? Adică, mai pe înțelesul vostru: câte video și câte audio pe lună, câte poze, la ce calități și rezoluții, ce formate, ce, ce, ce și ce??? Cine pușca mea v-a angajat la ”stat” de frecați menta fără să vă puneți neuronii la contribuție? În fine, nimic nou la Romanela în privința boilor (sau vacilor) care pasc liniștiți din banul public...

Personal, nu cred că vor găsi repede (și nici mai târziu), pe cineva care să-l înlocuiască pe Tata Mihai. Care să știe pe domeniul video (cu tot ce derivă din el) și foto câte știe Mihai Cantea. Nu o dată (ca bouleanul ce sunt), am făcut mișto de Mihai când îl vedeam cărând după el ditai geamantanul prin locațiile din Iași unde avea concert Filarmonica. Camera, trepied, microfoane, trepied pentru ele, cabluri, colaci de cabluri, aparat de fotografiat, obiective, coclendere, țușplindere, tanda, manda - toate ca să poată asigura o imagine și un sunet profesional înregistrărilor sale, înregistrări de care s-au bucurat cei mai pretențioși dirijori sau soliști care au concertat cu Filarmonica din Iași. Normal, pe partea de foto ar fi trebuit să fie angajată o altă persoană, cele două (video și foto) neputând fi făcute, ca la nuntă, de același om. Dar Mihai și-a dat silința să asigure și partea de fotografie și toată lumea a fost mulțumită. Mai puțin o altă păsărică angajată pe bani publici să pună poze pe Feisbucile Filarmonicii...

Acum, Tata Mihai se dă cocoș. Că e pensionar, că va avea mai mult timp, că tura, că vura... Îl cunosc prea bine ca să știu că-l doare. Că s-a simțit în ultima vreme ca o minge pasată prin Filarmonică de cei care unii îi spuneau că mai au nevoie de el iar alții că e ”conflict de interese” la pițipoancele care ard pe acolo gazu-ntre fese. Și, din păcate, NU SUNĂ. Telefonul (ca-n bancul ăla cu angajare de toboșar la Filarmonică unde s-a prezentat și Țăndărică). Că pe Tata Mihai îl recomandă ceea ce știe el să facă mai bine, sutele de ore de studiu în domeniul video-foto, miile de pagini citite, înțelese și stocate în sufletul său pentru a da, mai departe, celora ce vin să-i ceară un sfat, o părere și nu ”familia” (ca în filmele cu B.D.) sau vreun baștan vizionar via telefon la director. Îmi și vine să râd de cât și la cine și cât va urla directorul Bujor la primul concert dat peste cap de vreun handicapat cu recomandări solide de la pițipoancele păpătoare de bani din aparatul administrativ.

Iar eu nu pot decât să sper că voi avea timpul necesar să-l scot pe Tata Mihai la pozat ori de câte ori el va avea timp. Și va avea. Ohoho, ce va mai avea! Și... Viața e așa cum este Mihai, cu bune și cu rele, cu Prieteni și cu oameni care uită de Prietenie. Pentru mine este o onoare și o bucurie imensă să-ți fiu în preajmă și să mă pot numi Prietenul Tău. Sănătoși să fim!