Într-o zi, să tot fie 2005, 2006 (lucram încă pe film), eram acasă la Domn Părinte Grigore. De la Săpânța. Îl cunoscusem cu vreun an înainte, atunci când fusesem la Cimitirul Vesel cu Freddy, colegul din Belgia. Ne-a legat o ”prietenie” de câțiva ani, vreme în care luam drumul Sighetului de 5 - 11 ori pe an, la întoarcere pompând spre Săpânța imagini irepetabile. Împreună cu el, Părintele, am intrat cu aparatul prin casele oamenilor, am ”tocat” cimitirul cruce cu cruce, am ”pingălit” la evenimentele din viața satului, indiferent că era primăvară, vară, toamnă sau iarnă. Vreme îndelungată, la intrarea-n Cimitir, vizitatorul primea ”bilet de intrare” o carte poștală cu o imagine de a mea, pe alese din vreo 15 modele. Nu contează că era prost tipărită de alți ”mușterii” de-ai Părintelui... Chiar și acum, prin librăriile din Iași, se găsește un album ”Săpânța” care cuprinde cam 75% dintre imaginile făcute de mine, bineînțeles fără să scrie pe nicăieri că eu aș fi autorul. ”Relația” mea cu părintele s-a stricat într-o primăvară târzie când am fost ”fotograf oficial” la cea de a 2-a încercare (reușită) de ginerică a băiatului Părintelui Grigore (la prima i-a fugit mireasa cu altul cu o săptămână înainte de fericitul eveniment) și când, respectând indicațiile prețioase ale Părintelui am izbutit să o supăr pe jumătatea lui, printre cele 2500 de imagini de la nunta ca-n povești nefiind decât 2 sau 3 cu proaspății însurăței singuri singurei! Și asta din motiv că totul a fost pe o fugă fantastică, inclusiv la sala de 400 de familii odată și unde, până spre dimineață, s-au schimbat nuntașii de 3 ori. Eu sunt sigur că din imaginile respective aș face și acum un album extraordinar... În fine, eu mi-am pus-o cu Doamna Preuteasă (o talentată pictoriță de icoane pe sticlă - pe saitul di fiind peste 80% imagini făcute de mine), Părintele Grigore a picat la mijloc și a pierdut ”vaca” pe care-o mulgea de imagini... ghinion!
Imaginile de mai sus sunt ”un accident”. Într-o zi părintele m-a luat la o înmormântare. Am băgat în aparat un film alb-negru, trăgând vreo 20 de cadre. Cum nu averam alt corp la mine, la rugămintea Părintelui am scos filmul alb-negru înlocuindu-l cu altul color. Peste câteva luni, tot în Maramureș, la Ieud, am băgat din nou filmul alb-negru în aparat, uitând că am mai fotografiat pe el. Din suprapunerea cadrelor au ieșit câteva imagini interesante. Întâmplarea... e bună, câteodată și ea la ceva!
P.S. Azi m-am simțit umilit... Ce poate încâlci o pițipoancă cu curul nu-i în stare să dezlege nici dracul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu