17.04.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 107

Deci (2), cu ochii beliți în continuare am de data asta grijă să nu mă împiedic de guguloiul cu aspectomatul și-i dau drumul să mestece, pentru a mai vedea încă o dată cele 80 de diapozitive alb-negru. Moment în care  neoanele se sting și aud de după colț ”mai e cineva în galerie?”. Apare creața și-mi spune cu părere de rău în glas că tre să plece și... Și închid caruselul, îmi iau umbrela și o tai printre picăturile de ploaie zicându-mi cu năduf în barbă că nimeni nu mai reapectă nici vizitatorul nici pe artiștii de pe pereți... 

Așa că rememorez de cu 1 zi înainte: Nicu Ilfoveanu - Ghid Electroturistic, proiecție carusel (ce frumos sună), 80 de diapozitive a/n, 2009 - 2014, ediție unică.

Pe foaie, domnul același critic de artă decretează negru pe alb că: ”în secvențialitatea prezentării unor imagini de călătorie în orașele de medie relevanță din România (de ce oare nu în cele de maximă sau de minimă???) N . I. construiește narațiuni vizuale care ar augmenta, într-un mod paradoxal contemplativ-ironic, valoarea atracției turistice pentru locuri în care puțini ar mai crede. În amestecul de cadre obiective și subiective se creează o stare de electrizare a curiozității în contact cu o perplexă nostalgie”

Păi... măi să fie. Imaginile, unele dintre ele chiar interesante (până la un punct), dacă ar fi să augmentăm memoria noastră vizuală, urmează aceeași rețetă deja cunoscută și prescrisă pentru toate bolile (de la dureri de cap la dureri de mațe, de la dureri în cur la durerile facerii) atunci când doctorii sunt artiștii noștri fotografi vizuali. Adică dezindustrializarea României după 89, dezrădăcinarea populației dezrădăcinate (de comunism - adică adusă de la wc în fundul curții la wc pe 4 nivele la bloc și acum în imposibilitate de a-și plăti apa necesară fugăririi pe apa sâmbetii a propriului rahat), peisaje citadine și faraonice (adică catedrale gigant) abandonate și chiar, la N. I. câteva imagini (rebutate după cum arată) din albumul cu ”SERII. MULTIPLII. REALISME (de ce nu REALISMII?) pe care l-a lansat a 2-a zi la Librăria Cărturești din Palas.

Spuneam că în primele 20 - 25 de diapozitive am văzut câteva imagini pentru care, sincer, i-aș strânge mâna d-lui N. I.  Numai că pe măsură ce roata se-nvârtea apăreau imagini din ce în ce mai slabe, cu încadrări relative, semn că arta (sau meșteșugul) încadrării și a punctului de stație este pe planul 14 atunci când construiești ”contemplativ-ironic”, imagini cu același subiect care se repetau cu mici diferențe (cazul gării și al podului) ca și când artistul, aflat în fața ”curiozității perplex-nostalgică” și fiind nehotărât ar fi tras 10 cadre în 8 secunde (poate de aici să vină acea ”secvențialitate” despre care se exprima domnul critic?) și, neputându-se hotărâ în metafizica incendiară a actului de creație asupra unui singur cadru ni le servește pe toată la grămadă pentru a alege noi??? Oricum, tot sincer, am aruncat mii de cadre precum cele pe care le-am văzut în proiecția expoziției, considerându-le rebuturi. Sau, poate, tocmai aici să fi fost ”șpilul”, N. I. să fi căutat  prin negativele făcute de-a lungul perioadei 2009 - 2014 tocmai imaginile rebutate și să ni le fi servit nouă, profanilor, drept artă fotografică? Nepătrunse sunt căile Domnului.

Matei Bejenaru - Despre o anume fericire (frumos titlu), lemn (nu PAL?), print argentic tonat în seleniu (să-mi trag una), 2012 - 2014, ediție unică.

”În instalația lui Matei Bejenaru par a se opune, sau a se descoperi, două lumi situaționale: reamintirea utopiei condițiilor fericirii, de a trăi munca, în care producția îți aparține pentru a o partaja după propria libertate, și trăirea detașată a metafizicii contemplării neantului, luminii, însingurării” - zice tot d-l criticul. 

Păi da! Păi nu?... Adică... nene, eu nu pricep: ce i-a trebuit atâta timp să conceapă magaoaia? PAL se găsește? Se găsește. Cretă este ca să scrie citatul despre ”o anume fericire”? Este la facultate moca. Citat este? Aici nu bag mâna-n foc că n-a citit toată biblioteca facultății! Holșuroabe să asamblăm drăcovenia e? E. Plan-film la aparat are? De asta nu sunt sigur da cred că are. Hârtie argentică a/n are? Habar n-am da trebuie să fi având din moment ce tabloul e-n expoziție. Eu cred că seleniul pentru tonare a fost problema! Vă dați seama ce cool sună ”print argentic tonat în seleniu”? Bag mâna-n foc că 99,9% habar n-au ce e aia. Chiar îl văd pe Buzdugan cu microfonul prin oraș întrebând poporul de ce e aia. Vă dați seama ce reportaj ar ieși?

Bun, lăsând glumele mele nesărate la o parte, construcția de PAL pe care e scris citatul vrea să ne vorbească despre ”reamintirea utopiei... tranca tranca” cum a zis criticul, iar ”tonatul în seleniu” (ce poetic sună) care reprezintă în partea de jos un pământ mic și în partea de sus un cer mare cu nori, totul cu o granulație spectaculoasă (pe digital se cheamă Zgomot de imagine) despre ”metafizica contemplării neantului”? ADÂNC domnule, foarte adânc. Bine că e ”ediție unică”, că odată dezmembrată s-o scoți pe ușa galeriei nici dracu n-o mai face ce-a fost. Întreaga abisalitate se pierde pe vecie!

(iar va urma!!!)