Bogdan Gîrbovan - 10/1, pigment print, 68 x 84 cm, 2008, ediție de 5
Nene, mă omoară chestia asta cu ”ediție de 5”. Dacă era ”unică” ca la M. B. sau N. I. se-nghesuia lumea ca musca la borcanul cu c...miere să cumpere. Să dea omul acolo paraiul și să aibă numai pentru el, să se desfete dimineața, când nu mai are ce citi în intimitate, cu așa opere de artă recomandate de criticii C_F_C. Așa, câte 5 copii pe toate cele 5 continente?... Sună cam nașpa. Și, sigur, le mai scade din valoare că doar n-or fi ei Picasso care-și trăgea litogravurile în câte 150 de exemplare, de se mai găsesc și amu de cumpărat originaluri la muzeul din dealul de la Montmartre din Paris. În fine.
De la domnu criticu de artă cetire, ”Fotografiate observațional de Bogdan Gîrbovan din aproximativ același unghi, însă pe o axă verticală de la etajul 1 la 10 al unei clădiri cu garsoniere din București, spațiile și locuitorii lor descriu diferite modalități ale locuirii, sugerând și o posibilă antropografiere a relațiilor de cunoaștere, generaționale și culturale (ptiu, drace), dintre fotograf și co-locatari”. Păi da, aici e indubitabil de clar și coi-in-cis. Chiar cred că artistul ar trebui să fie supărat pe dl. critic că nu l-a îmbârligat și pe el și opera sa cu cuvinte circumscise, alambicat-electromotorii și purjant-redundante. Probabil că nu a cotizat cu cât trebuia și, mai ales, când trebuia, la timpul și momentul de intersecție atemporal relevantă, introspectiv aleatorie și discursiv cognitivă din creația divină a domnului critic atunci când concepea preambulul rectangular al expoziției în cauză și despre care vorbim!
Cert este că, în ansamblul lor, cele 10/1 tabloaie ale lui B. G. sunt, la un loc, lucrarea cea mai reușită din expoziție. Idee simplă (deși am mai văzut-o și prin alte părți), adică sună omul la interfonul de la ușa blocului, găsește o babă mai slabă de înger să-i dea drumul, și se pune pe sunat. Sună la ușile garsonierelor de la parter până-i dă cineva drumul. ”Bună ziua, eu sunt artistul mă recomand, am venit să vă instalaționez prin performance portretul în garsoniera ce cu onor o aveți moștenire de la Nea Niciu. Și tot așa, la etajul 1, 2, 3, până la 10, pe o axă verticală, vorba lui domnul criticul. Dacă ai noroc, în 2 - 3 ore treaba e gata, bașca 3 cafele băute și un ghicit bonus de la pensionarele de la etajul 3, 7 și 9. Oricum, mie mi-au plăcut tabloaiele, chiar dacă privindu-le sidefat mi-am dat seama că nici domnul artist nu prea stăpânește tehnica fotografică (nu că ar fi nevoie), dovadă fiind claritatea făcută la 5 dintre ele pe ușa dulapului din fundal și nu pe fața oaminilor aflați la jumate de metru în fața șifonierului din dotare. Sau, poate, tocmai aici să fie abisalul conceptului... și nu m-am prins eu?
Cert este, că, privind dpdv al unui fotograf de generație mai veche, expoziția de la Galeriile ”Cupola” din Iași este o jignire adusă fotografiei și contemporane și necontemporane și clasice și de aiurea. Privind din punctul de vedere al criticilor C_F_C, al artiștilor expozanți și al prietenilor lor în devenire artiști actuali și viitori, aceeași expoziție este un succes inimaginabil, irefutabil, ireductibil, ireversibil, iremediabil și ire ire ire!
Să-mi fie cu iertare dacă am supărat pe cineva, eu am spus doar ceea ce am văzut și chiar v-am arătat și poze. Că este posibil să nu înțeleg ce am văzut... este foarte posibil, abisalul a fost ceva care m-a înfricoșat întotdeauna, drept dovadă că am refuzat cu îndârjire să învăț să înot, indiferent dacă apa era la mare sau era apă curgătoare. Da asta e altă problemă. Sper să nu trezesc, prin micile mele rânduri, pasiuni inutile și animozități provizorii, drept pentru care promit să urmăresc îndeaproape fenomenul și să vi-l semnalez ori de câte ori el se manifestă în raza mea de apăsare vizuală.
Mâine, am să încerc să mai despic firul în 1, 2, 3, 4, despre cum a fost posibilă apariția a așa ceva de deosebit și care sunt degradeurile rezultante în fotografia românească actuală, fie ea contemporană sau nu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu