După 114 postări în care zi de zi am scris câte ceva pe blog ieri a fost prima dată când am dat ”rateu”. De vină este Dumnealui, de mai sus, la al cărui botez am participat ca ”Fotograf oficial”. Să-i dea Cel de Sus sănătate, viață lungă, meserie bănoasă, simțire sensibilă și gagici multe și iubitoare!
Miercuri seara, aproape de patru ore la Opera Națională Română din Iași, doi artiști de excepție, Elena Moșuc și Goncalo Salgueiro, au încântat publicul în ceea ce s-a numit spectacolul ”OperFado”. Un spectacol extraordinar în care prestația celor doi soliști a fost aplaudată cu generozitate de către publicul spectator.
Pentru prima dată am folosit noul obiectiv 70-200 f2,8 L IS USM. Ca prime impresii... foarte rapid, silențios și, deși mai greu cu 750 de grame decât varianta cu f4, am avut un număr mai mic de imagini ratate (aproximativ 30 din 450), ceea ce e bine! Am încercat să surprind momentele de acțiune sau emoție din spectacol, ceea ce, se pare că mi-a reușit, deși nu foarte multă lume apreciază acest gen de imagine. Întrebarea ar fi: ce este de preferat - fotografia statică cu solistul (soliștii) în atitudine încremenită, dar care nu spune mai nimic ci doar face o trecere în revistă asupra unui fapt întâmplat, sau imaginea de acțiune (foarte greu de obținut în contextul unui spectacol static) care transmite privitorului emoțiile interpreților, trăirile lor, ”viața” aceea efemeră pe care numai pe scândura scenei o poți trăi și transmite!
Aceasta-i întrebarea.
2 comentarii:
Pe scena se traieste si se ofera emotii. Si asta trebuie sa transmita si fotografia de teatru, spectacol, etc. Altfel, poti lua una bucata artist, o pui in studio si tragi. Dar trairea adevarata a artistilor (aia care sunt) e pe scena.
Felicitari, coane Dusa !
de ce ai blurat cucul? era tot spilul pozei
Trimiteți un comentariu