Corabia cu Suflete (5) - amintiri dintr-o expoziție viitoare!
Ziua de Duminică... Ce să vă spun despre ea? Cum să vă pot face să o înțelegeți așa cum o trăiesc eu de ceva vreme. De cum o strâng la piept din șapte în șapte zile și de cum mă trage după ea prin ”cenușa imperiului” de neiubire și de nenoroc? Ziua de Duminică... o zi frumoasă de rugăciune și de mântuire, de dragoste de aproapele tău și de împlinire sufletească - ceea ce vă doresc și vouă, celor care citiți pe aici! Ziua de Duminică... când singurătatea te ține în casă (mai sunt și așa oameni, pedepsiți de întâmplare), când nici muzică, nici glas subțire de zână nu-ți pătrunde în oase, când lumina parcă e întuneric și întunericul e negru de parcă ai sta cu ochii cârpiți, neputând a-i deschide. Când simți că timpul s-a oprit în loc și nimeni și nimic nu-l mai poate porni până în secunda unu a zilei de luni.
Ziua de Duminică... o pedeapsă pe care mi-o asum, așteptând și sperând să se-nfăptuiască Minunea. Adică 1 și cu 1 să poată face, în sfârșit, măcar cu 1 mai mult decât 1. În rest este viața noastră, a fiecăruia, duminica noastră de povestit, de trăit, de simțit, de iubit și, într-o altă duminică (dacă nu s-a întâmplat într-o luni, într-o marți, într-o miercuri, într-o joi, într-o vineri sau într-o sâmbătă) de murit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu