11.08.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 195

Corabia cu Suflete (6) - amintiri dintr-o expoziție viitoare!

Duminică de-mprumutat
Când ai venit printre poteci
Și am crezut că nu mai pleci.
Dar ai plecat!

Multe-ar fi de spus... și mai multe-ar fi de înțeles. Dar numai tu le înțelegi, în oricâte cuvinte alese le-ai îmbrăca. Cică în noaptea asta de duminică care a trecut de câteva minute luna e Super. Adică Super lună. Mai mare, mai rotundă, mai arătoasă și mai devreme-acasă. Fotografii se dau de ceasul morții să-i facă portretul. Să o facă mireasă. Oare câți dintre ei vor reuși? Pentru mine Luna aceasta strălucitoare a fost, mereu, femeia de lângă mine. Mereu am iubit-o ca și când ar fi fost ultima Femeie - Lună din viața mea. Și mereu mi-a fost rușine să o fotografiez. Să-i fac portretul. Am preferat să-i păstrez strălucirea pentru mine. Să mă bucur numai eu de aura ei de frumusețe și mister. Și îmi este greu să povestesc, cuvintele sunt prea puține pentru a spune. Doar amintirea îmi face inima să bată tare - tare, bum - trosc, trosc - bum, de a trebuit să o trec pe pastile ca să-și astâmpere emoțiile. Am iubit cu disperare, am înțeles sau n-am înțeles, am câștigat și mai mult am pierdut, dar am privit, în fiecare noapte Luna rotundă și fără de asemănare de lângă mine. Nici nu mă miră că acum amintirile se scriu singure, ca atunci când le-am trăit și mi-au ars palmele care mângâiau. ”... a iubi - aceasta vine tare de departe-n mine...” spunea poetul cândva. Și câtă dreptate avea Prieteni. Mereu amintirile ne copleșesc la ceas de singurătate, mereu ne umplu secundele în trecerea lor sacadată spre ziua ce vine!