Corabia cu Suflete (7) - amintiri dintr-o expoziție viitoare!
Amintirile le purtăm după noi... ca niște șoapte - pe cele frumoase, ca niște pietre de moară - pe cele mai puțin frumoase. Amintiri din copilărie... prima amintire o am de la doi ani și un pic. În casa de la Dorohoi a bunicilor venise tata. Părinții mei, fie-le țărâna ușoară, se despărțiseră de puțină vreme. Nu mai țin minte ce-mi spusese mama. Țin minte doar că aveam niște ghetuțe noi cu ramă în dreptul tălpii care ieșea vreo câțiva milimetrii în afară. I-am tras cu ele în fluierele de la picioare până am obosit. Nici conversația nu o mai țin minte. Știu doar că la plecare tata și-a ridicat cracii pantalonilor și mi-a arătat ce reușisem să fac. Adică multe multe urme mici, de câțiva milimetri, din care curgea sânge. Amintirea asta m-a urmărit și mă urmărește mereu. Copilăria pierdută, copilăria furată, copilăria visată, copilăria uitată, copilăria necopilărie...
Istoria s-a repetat peste ani. La rândul meu am plecat de lângă copilul pe care-l iubeam. Era un pic mai mare decât fusesem eu. Nu știu care este prima lui amintire cu mine. Viața le-ncurcă și le vântură pe toate după bunul ei plac. Greșelile părinților se răsfrâng, invariabil, asupra copiilor. Ei, vinovații fără vină ai lumii în care încă trăim!
Un comentariu:
Si am plecat caci ai tacut
Si nu mi-ai spus nimica
Tu esti ,,gigantic'''
Eu n-am loc,in lumea asta mica
Se vor petrece iar minuni
Cu ingeri paminteni
Ne om intilni in alte lumi
Departe de Saveni
Trimiteți un comentariu