Altă scurtă elegie despre ROST. Despre rostul becului popesc!

Mă duc rar la nunți și botezuri. Dacă n-am ”portofoliu” lumea nu mă angajează doar pentru că am aparate bune și le țin în mână frumos. Dar atunci când merg caut să-mi fac cât mai bine treaba și să găsesc câte ”ceva” care să facă dintr-o imagine banală una memorabilă.

Astăzi spre apusul soarelui, pentru prima dată de când fac poze, m-am înființat la Biserica Bărboi. Motivul, după cum vedeți, un botez. Biserica nu este nici prea întunecoasă, nici prea luminoasă, așa... ciudată - la lumină mă refer - cât să-ți prinzi urechile și să scoți blițul din traista cu scule. N-am făcut-o (la bliț mă refer) ci am hotărât să fotografiez în lumina existentă. Am vorbit cu nenea pălimarul să aprindă candelabrele în timpul slujbei, nenea a zis că le aprinde pe rând și numai la indicația părintelui, părintele s-a lăsat așteptat vreo 20 de minute, după care a venit altul mai tânăr (rezerva lui titularul) și au dat drumul la comedie. În timp ce ne lepădam de satana aproape de intrarea în biserică (cred că în partea denumită pridvor) a trebuit să merg de 3 ori la nenea pălimarul, a treia oară aproape răgând la el, ca să ”aprindă naibii odată becurile alea chioare și economice din candelabru”. Prima dată mi-a servit placa cu părintele, de unde se vede că rezerva titularului nu prea avea autoritate asupra lui din moment ce era de la o biserică concurentă în vânzarea de lumânări și trasul cloapetelor de funie. A doua oară mi-a zis ceva despre factura mare la curent care vine lună de lună la biserică, de parcă scorurile destul de pipărate spuse de către dascăl nașului înainte de începerea slujbei nu prevedeau și corentul consumat. A treia oară și-a făcut cruce și mi-a spus că sunt primul (dobitoc) de când este el la biserică care are așa o nemaivăzută pretenție! M-am apropiat la 3 cm de nasul lui și brusc a tăiat-o repejor în altar și a apăsat pe întrerupătorul minune.

Acuma, din cele două imagini puse mai sus cred că este simplu de înțeles de ce l-am rugat pe onorabilul pălimar să facă lumină în șandramaua de care răspunde. Pentru a da un ROST imaginilor mele și a le face memorabile pentru cei care le vor primi. Biserica Bărboi este una spațioasă, în care te poți ”juca” cu obiectivele largi, în care poți găsi unghiuri inedite, în care, cu ajutorul luminii, poți compune o poveste interesantă dintr-un joc al întâmplărilor mereu același - mă refer la slujba în sine. Nu am să stau să vă bat la cap cu clișee, dar tocmai evitarea lor, pe cât posibil, face ca la final să aduci un zâmbet pe fața celor care ți-au acordat șansa de a-ți pune câte o fărâmă de suflet în fiecare imagine pe care le-o dai să o ia acasă. Și asta ține de alt ROST pe care dacă nu-l înțelegi degeaba declanșezi aparatul de fotografiat.

Am avut un gust amar în cerul gurii că a trebuit să fiu primul fotograf care să-i cer omului simplu de la biserică să aprindă lumina pentru ca eu să-mi fac treaba cum am crezut că este mai bine și, la sfârșit i-am arătat și i-am explicat de ce. Poate a înțeles, poate gândul i-a rămas tot la kilowatul consumat în plus astăzi spre seară la biserică. Nu am de unde să știu. Dar mă întreb: prieteni fotografi... chiar e atât de greu să gândim? Sau n-are ROST?

PS... am folosit doar 3 obiective: Canon EF 24 mm/1,4 (70% din timp); Sigma 15 mm/2,8 (diagonal - 25% din timp) Canon EF 50 mm/1,2 (5% din timp)...