Amintirile de ieri (3)...
Amsterdamul este un oraș foarte ofertant pentru fotografie gen Travel. Sau de stradă (canal) - depinde cum o luați. Trebuie doar un pic de atenție, ochii mari beliți și scula potrivită. Cât am umblat cu aparatul în mână pe acolo, (sincer), nu am dat jos din botul camerei obiectivul 70-300 de la Canon (ăla cu f4-5,6, L IS USM). Este un superobiectiv pentru genul respectiv de fotografie. În cârcă, la rucsac, mai aveam un corp asemănător (FF) cu un 24-70 și un 15 de la Sigma. Nu le-am scos la aerisit!..
Un nene avea în fața casei două mașini benga. A mutat-o pe una lăsându-mă să mă minunez de cealaltă, după care a plecat voios, nu înainte de a mă întreba: ”Super car”? Super nene, ai grijă la biciucliști!
Nenea fotograful din imagine este unul foarte cunoscut. Cel puțin printre milițienii motorizați din Amsterdam, cu care a dat noroc parte-n parte. Umbla teleleu după un nene în vârstă călare pe o Toyota Crown (nenea în vârstă, că nenea fotograful umbla într-un Mercedes Vito pe care-l călărea o gagică benga și de unde cobora pe la poduri - prin punctele importante din plan să- facă poze la nenea cu mașina de iepocă) și-i futea câte un bliț în ochi. Acuma, sincer, după cum se uită-n vizor cu ochiul stâng... și după cum pocnea cu blițul spre mașinoaia lucioasă... și după cum căra al doilea aparat cu teleu pe el pentru niște imagini la care trebuia doar un superangular... cred că doar marketingul o fi de vină. Eu știu?...
Bâtlanul respectiv stătea pupuică pe acoperișul unui barcaz. De la distanță am crezut că nu este adevărat. Că-i de decor. Da era viu și plictisit. Nimic nu-l scotea dintr-ale lui. Nici când îi clămpăneam cu obturatorul de pe la vreo trei metri de el. Doar întorcea pliscul din când în când, așa, de control...
Tot ziceam data trecută că mi-ar plăcea să locuiesc pe un barcaz. Chiar și câine fiind!...
Iar dacă te uiți și pe sus... și pe acolo este câte ceva de fotografiat!
Vineri 11, mai mai să dijghin ușa camerei cu valiza. Se umflase nene de atâta șoping. O iau cu atenție maximă pe scările înguste și abrupte, nu de alta da să nu mă dau de-a dura că se dărâma stabilimentul sub greutatea adunată (a mea și-a valizei). Îi dau lu nenea recepționistul cardul de la cameră, îmi spune ”adio și-un praz verde” și se-ntoarce la ale lui făcându-se că plouă. ”Domnu, bagă mata la mandea 10 euroi, cât mi-ai luat garanția pe card”. I se schimbă fizionomia moacei, bagă lopata în sertarul de la casa de bani și scoate cu mâna tremurândă 10 euroi. ”Așa, futute-n aripă de belit”!... Mai cobor un etaj pe scara-ngustă și, în 5 minute sunt în gară. Peste alte 4 minute sunt în trenul de Roterdam, de acolo în cel de Rossendal, de acolo în cel de Antwerpen și, în final, în cel de Bruxel. Tăticii, nu știu cum de la alții se poate. Treaba asta cu trenurile: spre oriunde din oră-n oră, dacă nu chiar și din jumate-n jumate. Și au și gonetă, nu ca la noi că poți merge liniștit pe lângă ele și ajungi înainte-n gară. Puteam să ajung direct la Bruxel. Cu TGV-ul, doar că mă costa vreo 70 de euroi (în loc de 32. Și chiar dacă salvam o oră de drum, nu se merita. Ajuns în Bruxel Nord fac 5 minute până la hotel. Timp în care mai mai să-mi sară pulsul pe geamurile-televizor cu gagicile în așteptare de clienți. Da nu pentru ele ci pentru câți țigani de la Romanela cu rapandulele aferente am întâlnit. Dacă nu vedeam și câțiva arabi juram c-am greșit destinația. La hotel aceeași piesă: lift canci. ”Nu-i nimic, vă dăm o cameră la parter” îmi zice nenea pe-Chinezul de la recepție. Doar că e gata pe la ora 14. Era 12,30... ce să fac? las valiza, iau rucsacu-n cârcă, umbrela-n dreapta - că iar începuse să plouă - și o tai fericit spre ”Șoping Moll 2” aflat la vreo 400 de metri de hotel. Restul nu are rost să vă povestesc azi. Ghiciți voi cu ce s-a lăsat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu