08.08.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 191

Corabia cu Suflete (3) - amintiri dintr-o expoziție viitoare!

Ochi... ochii sunt pentru ca să vedem. Frumusețea.

Urechi... urechile sunt pentru ca să auzim. Să ne minunăm apoi. Să percepem câte și mai câte dintre sunetele lumii acestea de arșiță și ger.

Gura... gura este pentru ca să putem săruta. Simplu și apăsat. A iubire. A patimă. A disperare.

Limba... limba este pentru a putea simți gustul. Amar al nefericirii. Dulce al iubirii. Dulce-acrișor al vieții în doi și, musai, gustul femeii pentru care-ți bate repede-repede ea, inima (o vom lăsa la urmă).

Mâinile... mâinile sunt două (ca și ochii și urechile) pentru a putea mângâia. Fără-ncetare, fără durere, fără lacrimi, fără de păreri de rău. Ele, mâinile, au ochii lor proprii, ochi care văd și-n întuneric pe unde să mângâie, au și buzele lor proprii, buze care știu mereu unde trebuie și, mai ales cât de tare sau moale sau apăsat sau lin, sau fără-ncetare să sărute mângâierile.

Inima... inima este ceva care bate și bate și bate și bate. Mereu și mereu și mereu. Când mai repede, când mai încet, când mai năvalnic, așa ca-ntr-o simfonie ajunsă la apogeu, când mai aproape de pământ, ca-ntr-un tango în care încape toată lumea aceasta plină de șoapte...

În rest e ciudat. Adică tinerii sunt bătrâni și bătrânii ar trebui, nu-i așa, să fie tineri. Sau invers. Adică bătrânii ar trebui, nu-i așa, să fie tineri și tinerii sunt bătrâni. Na că le-am încurcat și nu știu cine le mai poate descurca de acum încolo, Prieteni!