19.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 19

 

Cu cât încercăm (și facem) mai multe în viață cu atât recunoașterea lucrului bine făcut este mai rară. Miercuri, în sala mare a Primăriei Municipiului Iași se va lansa albumul Iași - spiritul orașului, a cărui fotografii, machetă, pregătire pentru tipar și urmărirea tiparului le-am făcut. Este al treilea album de care m-am ocupat cap-coadă, după Iași - Metropola Moldovei (care a primit două premii la Târguri de carte) și Județul Iași. Am mai colaborat cu imagini la albumele Iași - România editat de către Sedcom Libris și Iași - între medieval și modern, al Criticului de Artă Valentin Ciucă, cel care semnează și textul actualului album.

O fi mult, o fi puțin pentru orașul care m-a adoptat? Timpul va decide. Oricum nu mă voi opri aici...

Nu pot decât să mulțumesc Primarului Municipiului Iași, Gheorghe Nichita că s-a gândit să acorde respectul cuvenit acestui album, fapt care mă onorează și, totodată mă determină să-mi continui munca de drumeț pe străzile Iașului cu aparatul de fotografiat mereu pregătit să declanșeze atunci când secunda o cere. 

Iar pe voi, Prietenii mei, chiar dacă este în mijlocul zilei, vă aștept în sala mare a Palatului Roznovanu miercuri, 22 ianuarie de la ora 12, pentru a-mi fi alături la mica clipă de glorie.

18.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 18

Totul în fotografie este ciclic, se repetă după o anumită perioadă. Nimic nu mai este de inventat (doar la aparate și obiective găsesc inginerii ce să mai adauge - învârtească - redenumească), nici măcar cârpa udă. Principiile sunt aceleași, șmecheriile și ele aceleași... doar din când în când mai găsim, pe jos, câte-un pixel mort sau câte o bucată de apertură pierdute de cei ghinioniști!

Astăzi am început un nou Curs de Inițiere în Fotografie. Lume puțină, dar bogată. Bogată în dorința de a învăța despre ce și cum e rostul în scrierea cu lumina. Mi-ar fi fost simplu să spun ”puțini domnule, mai la primăvară spre vară”, dar chiar i-am simțit din discuțiile anterioare că își doresc acest Curs. Și el a venit. Sincer și normal ca o Poveste de Dragoste. Aceea a unei pasiuni fără de sfârșit!

 

Miercuri la prânz vă invit la Palatul Roznovanu la lansarea albumului IAȘI - SPIRITUL ORAȘULUI. Este acolo munca mea. Și sufletul meu ticăind fără de încetare...

17.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 17

Există locuri pe care le iubești necondiționat, în care te simți ca acasă. Și chiar dacă sunt departe de tine, mereu și mereu te întorci la ele. O bună bucată de vreme Sibiul a fost unul dintre aceste locuri. Era acolo un om extraordinar pe care-mi plăcea să-l văd, să-l ascult, să învăț de la el. Profesorul Lăzăroiu. Luam calea Sibiului foarte des, de multe ori în interes ”de treabă”, acolo tipărindu-mi într-o perioadă, lucrările. Dar mereu treceam și pe strada mare, Nicolae Bălcescu, unde la numărul 16 mă aștepta domnul Lăzăroiu. O altă bucată de vreme am bătut Maramureșul. Iar și iar, fascinat să-i descopăr tainele și oamenii. De cele mai multe ori, în drumul meu îl întâlneam și pe Tata Vasile 7 zile Dorolți. Fotograf cunoscut și prieten de nădejde. Am peste 150.000 de cadre fotografiate acolo. O istorie, aș putea spune, în imagini - și pe film și digital - dintr-o anumită perioadă a Maramureșului. Imagini trăite, simțite și iubite...

Apoi am început să mă simt străin în propria țară și am încetat să mai călătoresc. Am bătut căi lungi prin Europa. De câteva ori la prietenul Freddy din Virton - Belgia. El m-a dus prima dată la Paris. Și a doua oară. Apoi am fost singur de încă vreo șase ori. Parisul m-a fascinat de fiecare dată. Este greu să vă spun în cuvinte ce poți simți pe străzile lui. Iar și iar și mereu când îi pășești caldarâmul. Fotografic este o mină de aur. Mereu găsești câte ceva de făcut, altfel decât tocmai făcusei ultima oară. Mereu este câte ceva de vizitat, mereu câte ceva de ascultat, mereu câte ceva de înțeles. Iar muzeele... Am o moșie de imagini făcute acolo. 

Alt oraș de care mi-am lipit sufletul este Veneția. Anul trecut am fost de trei ori. În 2012, de două. Acum vreo 10 ani încă o dată. Este un oraș pe care mereu îl percepi altfel. Iar pentru fotografii Veneția este fabuloasă. Portret, Peisaj urban, Reportaj, Eseu. Până și Nud și Natură statică am făcut pe străduțele ei lipsite de mașini. Nu contează perioada în care mergi acolo. Carnavalul, Bienala de Artă, Regatta Storica, Sărbătorile religioase...

Abia aștept ziua de 1 martie. La ora 8 de dimineață, alături de încă cinci prieteni, vom fi acolo. Patru zile pline de Carnaval. Regal fotografic. Și la Murano și, mai ales în culorile de la Burano. Și, poate în iulie... din nou pentru cinci zile de vară fierbinte. O adevărată poveste de dragoste.

Și totuși, de doi ani nu am mai ajuns la Paris. Mi-e dor de el. Tare dor. Și sper să nu ajung numai în noiembrie la Paris Photo. Călător - visător până în ultima clipă!

16.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 16

A trecut deja jumătate din ianuarie. Nici n-am simțit când. Caut cu încrâncenare prin harduri imagini. Mâine termin (sper) de umblat teleleu prin câțiva ani buni de declanșări. Aș fi curios cât timp am declanșat. Minute, zeci de minute, ore? Greu de socotit, dar sunt peste 100.000 de imagini. Pe unele le țineam minte, pe altele le uitasem, pe altele le pierdusem (dacă pot să spun așa despre imaginile puse la păstrare și dublate pentru Doamne ferește...). Răsfoindu-le mi-am adus aminte clipă cu clipă contextul în care le-am făcut. Dar și bucuria și tristețea și fericirea și părerea de rău. Fiecare hard e ca un ceaslov de pe care citești poveștile nemuritoare ale vieții pe care tocmai ai trăit-o. Unii dintre cei de acolo au plecat pe un drum fără de întoarcere. Alții s-au retras prin singurătățile lor. Alții sunt alături de tine și te bucură cu prietenia lor. Și timpul tău s-a mai dus și încheieturile parcă scârțâie mai des decât înainte. Da ne ținem cocoși și dăm înainte cu tupeu.

Multe s-au mai adunat și e timpul să scoatem câte ceva la lumină. Să ne bucurăm la gândul că putem face, câteva clipe, pe cei de lângă noi fericiți cu inspirația noastră de 1/125 dintr-o secundă. Iar dacă s-o supăra cineva... să ne ierte și să treacă mai departe. Parcă așa e frumos să spun la început de an...

Gata, la muncă Golanule și... nu uita când te culci să-ți iei pastila!

P.S... cred că ies cam două ore de clămpăneală la obturatoare. Din 2007 încoace. Dacă o iau mecanic, în cei 31 de ani de fotografie am declanșat încontinuu vreo 7 ore. Mare șmecherie... 

15.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 15

Ianuarie...

Ianuarie - lacrimă de început

curat, abia nins de ninsoare stelară,

plopi rămași fără umbră, ger cu lujerul rupt,

Ipotești de zăpadă luminând peste Țară,

fără pași, fără sănii ies copiii la porți

urmărind cu privirea firul lemnelor arse,

ianuarie - pacea când din drumuri socoți

să te-arăți, o privire, pe la colțuri de case,

în genunchi surpă teii gerul fără sfârșit, 

fără lacrimi lumina se întoarce în seară,

Domn al Limbii Române, bine te-am regăsit

renăscut de ninsoarea ce rotund ne-nconjoară,

ai venit, ai trecut, ai plecat fără drum?

nu-mi răspunzi și e mut omul trist de zăpadă,

numai gerul, pe geamuri, scrie greu, ca un gum,

un poem ce-și întinde versul până în stradă.

Ca tot românul imparțial, înainte de a scrie cu lumina am scris cu stiloul!... 

14.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 14

Memoria noastră afectivă e scurtă. Dar asta o știți deja... Acum câțiva ani, să tot fie vreo 3, pe un hard de 500 Gb am adunat în calculatorul vechi o selecție din imaginile mele. Trei directoare mari cu alte multe foldere mici și late: România, Moldova de nord, Maramureș. Hardul a stat mereu în calculator, rar conectându-l (doar când avea nevoie cineva de imagini din zonele respective). Acum stă în calculatorul nou. Azi l-am cuplat. Pe lângă celelalte proiecte mă bate gândul de 2, sau câte or ieși, expoziții. Una cu Romanela, alta cu Oamenii noștri Frumoși. Văd pe ici pe colo cum se reinventează roata. Oamenii umblă de zor pe coclauri și pozează non stop. Unele imagini sunt inspirate, aici depinde și de fotograf, de știința și de putința fiecăruia, altele sunt expirate. Dar mereu se găsește câte cineva să se minuneze. Unii se autointitulează pozarii copiilor sărmani, alții se bagă în seamă și se minunează că mereu  nu le iese, alții merg la uorșopuri, alții se scarpină- cap... lumea circulă liber prin Romanela. Scopul scuză nemijlocit mijloacele!

Vreo 12 ani am bătut cam 75% din cărările patriei. Cum făceam niște bani cum cheltuiam jumate dintre ei cu drumurile, cu nopțile, cu pasiunea după mine. Și pe film și pe digital... Apoi am simțit gustul amar al deșertăciunii. Și m-am oprit din hălăduit. Timpul le așează pe toate la locul lor. Prietenii devin dușmani de moarte, Tanda se ceartă cu Manda, iar ce trebuie să se întâmple se întâmplă mereu când îi vine rândul și nu când vor mușchii noștri. Dar și asta o știți deja.

În imagine, o dimineață prin jurul Biertanului, așa, ca să comparăm mere cu pere!

13.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 13

Librăria Cărturești din Palas Mall Iași. Două expoziții, un singur vernisaj. Două expoziții despre Veneția, două puncte de vedere diferite, doi oameni cu emoțiile adunate pe fețe. Valentina și Laurențiu. Valentina la a doua expoziție, Laurențiu la prima. Alături de ei colegii de FotoIași, familia, prietenii. Sunt seri magice, fără de care viața noastră ar fi mai plată, mai fără speranță. Alături de ei retrăiesc și eu emoțiile primelor expoziții. 

Vă invit să vizitați cele dpuă expoziții. Sigur veți ieși din Cărturești mai buni, mai bogați, mai împliniți.

Vă mulțumesc la toți, FAMILIA mea!

12.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 12

Spectacolele altcumva - altceva sunt rare pe la noi. Și cu atât mai mult te bucuri când ai ocazia să ”simți” unul cu toată ființa ta. Nimic nu e nou, nimic nu mai este de inventat. Doar de retrăit, de resimțit, de reamintit. Mai ales când cuvintele rămân afară de sala de spectacol, când doar sunete venite de niciunde, de neunde și spre încotro te duc spre o lume a semnelor, a simbolurilor, a uitării de tine, biet pământean agresat de ”mângâierea” guturală a manelelor, de rictusul pițipoancelor cu buzele cât gogoșarul și de sacoul mov al cocalarilor de Ciurea.

La Teatrul Luceafărul s-a înfăptuit o minune. Un spectacol pe care nu-l veți înțelege cu una cu două, cu alb și cu negru, cu arătatul cu țârîita... dar ce arătat de simboluri care puse cap la cap dau, la un loc, o Moșie! Kajtus, Vrăjitorul - spectacol parcă blestemat, în sfârșit se JOACĂ. Și n-am văzut la premieră nici un lord de la ”Vasile Alecsandri” să ia notițe pe furiș. Doar un popă mare și gras, cu voce bubuitoare a ținut un spici înainte de premieră, îngânat, mai apoi de un țârvovnic atoateștiutor.

Eu vă mulțumesc pentru bucuria ce mi-ați făcut-o (și-i adaug la cei 2 și pe actorii cu SUFLET!

11.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 11

Generația mea este mai conservatoare. Îmi amintesc cât de târziu am trecut pe digital... cum naiba să-mi răpească cineva plăcerea laboratorului clasic? Să nu-mi mai bag degetele prin soluții, să nu împut scara blocului pentru o săptămână atunci când aveam de făcut virări, să nu baletez cu mâinile în ”drumul” expunerii hârtiei fotosensibile, să nu fac fel de fel de trucuri pe care numai știința expunerii și lucrului bine făcut ți le dezvăluiau și te făceau să le stăpânești... Greu mi-am făcut și blog. Nu mai spun de FB. Toți cei din jurul meu aveau numai eu nu. Elevii de la cursurile de fotografie mai că nu înțelegeau cum de nu-mi pierd timpul pe FB-ul iubit.

Așa că pe la jumătatea lui mai 2013 m-am dat și eu în rând cu lumea. M-am făcut FB-cist. Nebunie, dă-i și luptă, luptă și dă-i, pune poze, fă albume, postează, răspunde, dă like-uri. Ce mai, tot tacâmul. De blog am uitat aproape în totalitate. Doar FB și iar FB. Da acum s-a întors roata. Blogul este iarăși la putere. Și îmi place să scriu. Iar cine are de citit intră și citește. Iar asta este minunat!

De ce spuneam că generația mea este mai conservatoare? Ieri și prietenul meu Cezar a intrat în rând cu lumea. S-a făcut FB-cist: https://www.facebook.com/cezar.amitroaei?fref=ts

L-am cunoscut în anul 1978 când m-am transferat cu școala de la Săveni la Liceul Pedagogic din Botoșani. Câte nebunii am făcut alături de el și de Coșoreanu, cei trei băieți dintr-o clasă de filologie cu încă 38 de fete. Apoi Cezar s-a făcut Actor, eu fotograf, și el a devenit modelul meu preferat al acelor vremuri. Imaginea de mai sus este făcută în 1985 spre 6. Aveam amândoi 24 de ani iar Andrei doar 4. Acum noi suntem de-o seamă cu ploaia iar Andrei, băiatul meu, mult mai în vârstă decât noi atunci. Timpul nu iartă...

Bun venit Cezărică în lumea virtuală! A... Acum băiatul lui, Răzvan - și el actor, absolvent de UNATC, este aproape de vârsta noastră de atunci. Așchia nu sare departe de trunchi. Îți mulțumesc Cezărică pentru toate imaginile cărora le-ai dat viață din visele mele. Fără tine aș fi fost mult mai sărac!...

10.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 10

Adevărul doare... Sau, poate, nu suntem noi pregătiți să-l acceptăm. Nu-mi dai dreptate pentru că nu poți să te detașezi de tine, de gândurile și așteptările tale, de ”copilul” tău, despre care-ți spun că are careșva probleme. Și nici nu cred că ai o privire de ansamblu care să te poată ajuta să vezi fenomenul ăsta numit Fotografie. Să-l vezi cu tote ale lui, bune, rele, așa și-așa... Probabil că încă mai ai în suflet poveștile frumoase spuse de cei din jur. Pătimașele povești de dragoste care te-a făcut și pe tine, la un moment dat, să porți în traistă un aparat de fotografiat. Doar că biznisu-i biznis și fotografia cu totul altceva. M-ai întrebat dacă drumul meu în fotografie nu este greșit, uitând că, la cei 53 de ani ai mei nu mai am așa ceva. Drumurile sunt ale celor tineri. Noi doar suntem acceptați în fenomen sau NU! Asta nu ai înțeles până acum Marcel: mie mi se rupe de tot ce vine să mă scoată dintr-ale mele. Sunt un golan care spune lucrurilor pe nume. Și asta știu că doare. Eu n-am nici un interes aici, acolo sau aiurea în lumea asta plină de fotografi. Tu îl ai: jobul tău și încerci să faci să fie bine. Ca și tine, și eu trăiesc din fotografie. Doar că o fac așa cum vreau eu și nu cum îmi aduc clienții comenzile. Aici e diferența. Și mai e ceva: eu văd. Văd acolo unde este talent, văd acolo unde talentul se risipește-n vânt, văd acolo unde este impostură, văd acolo unde se trăiește din amintiri. Și mai văd multe altele legate de fenomenul fotografic românesc. Dacă a fi sincer e rău, a te minți este... cred că răspunsul trebuie să-l găsești singur! Și cum am mai spus: n-aș schimba o clipă din cele multe pe care le-am trăit cu aparatul de fotografiat lângă inimă.

Lucrez din plin la Almanahul FotoIași. Trebuie să împletesc acolo imaginile a 40 de expoziții (din octombrie 2011 și până în decembrie 2013). Este o muncă laborioasă, dar ce frumos va fi la final. Cât să șteargă toate încruntările care le trimiteți, uneori, spre mine. Muncă nenormată, neplătită, pentru un crez. Acela că fotografia ne poate face, pentru o clipă, mai buni, mai toleranți, mai împăcați cu destinul nostru care nu seamănă a destin...