vineri, 28 februarie 2014

28.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 59


Prutul lacrimilor noastre să-l acoperim cu flori... Parcă așa suna sloganul din primăvara lui 1990, primăvara primelor Poduri de flori. Eram fotoreporter la fostul ziar al lui nenea partidul, Clopotul Poporului, mai apoi Gazeta de Botoșani. La Cotu Miculinți, pe arătură se ținea dixtracția. Pe partea ailaltă era Pererita lui Grigore Vieru. Prima dată, dinspre Basarabia au venit Vieru, Doina și Ion Aldea Teodorovici purtați de o barcă. Tribună nu era așa că s-a improvizat din remorca unui tractor. Lumea s-a strâns ca la urs. Discursuri, cântece, lacrimi. Pe la margini deja începuse micul comerț la bucată. Se vindea și se cumpăra orice. Nefiind pod am luat-o călare prin apă. De trei zile-mi cumpărasem o pereche de pantofi nemțești din piele maro, o minunăție de care eram tare mândru. Praf i-am făcut de câte ori am trecut vadul înainte și-napoi. Prima oară a fost mai greu, când de mână cu un moșneguț beat clampă și care spunea că cunoaște albia ca-n palmă am nimerit singura gaură și apa mi-a trecut de-asupra capului. În rest era până la brâu. A fost emoționant...
Spre sfârșitul toamnei, la Chișinău, Grigore mi-a scris emoționat de cadoul pe care i-l făcusem, vreo 30 de fotografii mari de la Pod, că ”nu poate să moară un popor care se prinde în horă la mijlocul unui râu îngrădit de sârmă ghimpată”... Acum cred că se răsucește în mormânt!
Acum sârma aia ghimpată este în jurul sufletelor noastre. Lovite, batjocorite, umilite zi de zi într-o țară care nu mai este a noastră, pe care nu o mai regăsim așa cum știam, care pare că ne face un mare serviciu că ne acceptă în ea, că ne dă de lucru (la care are), că nu ne-a pus, încă, impozite pe aer și pe ziua de mâine.

Mâine, pe la 9 de dimineață, 6 prieteni suntem la Veneția. Cinci zile de aventură fotografică, de respirat între oglinzi paralele...
53 de muguri de primăvară pentru sufletul meu. Plecăciune la toți cei care veți trece pe-aici!  

joi, 27 februarie 2014

27.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 58


Mai cetim pe ici pe colo și din când în când sintagma (de la fotografi) ”tânăr și entuziast”. Îi invidiez pe cei care s-au apucat din pruncie de fotografiat. Eu de-abia pe la 22 de ani am pus mâna pe aparatul cu film. Nu că n-aș fi fost pe atunci tânăr, doar că entuziasmul îl cam consumasem pe poezie și muzică folk. Înainte de saloanele de fotografie au fost concursurile de poezie. Cenaclul literar de la Botoșani condus de poetul Lucian Valea, debutul într-o revistă literară (Tribuna de la Cluj), prima participare ca premiant la un Festival de poezie (Laude-se omul și țara de la Sighetul Marmației). Aveam 18 ani pe atunci. Și o căruță de entuziasm. În armată am aprofundat zdrăngănitul la chitară. După ea (armata) am împletit armonios poezia cu muzica. Și prima angajare din viața mea tot de la aceste două talente mi se trage: vineri de dimineață șefa de sindicat de la IFF Melana mi-a făcut fișa medicală, vineri la prânz eram angajat, sâmbătă am repetat iar duminică, pe scena de la Baisa intreprinderea mea s-a întrecut cu altă intreprindere botoșăneană la mai multe chestii culturale. Eu eram la poezie solo, poezie montaj, folk solo și folk grup. Și am și câștigat! Acolo, la IFF Melana l-am cunoscut pe Mihai Chița - fotograful fabricii. Și am luat-o totalmente razna. Se spune că te naști cu un talent. Rămâne doar să-l descoperi (dacă-l descoperi) și să-l cultivi. Eu în laboratorul lui Chița l-am descoperit pe nenea talentul. O vreme am mai cochetat cu poezia, cu folkul (am cântat în aceleași spectacole cu Socaciu, Vintilă, Pitiș, Șeicaru) și apoi am ales să las locul altora să devină poeți naționali și folkiști adorați. Eu am început să mă încăpățânez să fac din fiece imagine o poezie și din fiștecare expoziție o simfonie. Că am reușit, că nu... mă chinui și acum să-mi îmbunătățesc tehnica. Țin minte că la primele expoziții scriam pe invitație, pliant sau catalog ”Ozolin Dușa - Poet Fotograf”. Ca ăștia mici de acum cu Photography sau Photographer. Numai că eu aveam un pic de acoperire...
Amintiri frumoase, povești mai ceva ca-n 1001 de nopți. Fotografia te prinde în mrejele ei și ești fără scăpare. Ca orice om normal, în paralel cu ”arta” (ce-o fi aia nene?) am pozat și eu la nunți, la botezuri, la peste tot de unde ieșea un ban. Pe vremea lui Ceașcă mestecam la poze color mai ceva ca minilaburile, developam diapozitive, măream alb-negru și color la metru, era o nebunie. O căruță de bani am câștigat și fără să clipesc i-am și cheltuit în secunda următoare. Nu mi-am dorit niciodată averi, nu am râvnit la aparate sofisticate, nu mi-au sclipit ochii la ce nu era al meu și nu mi-aș fi putut permite. Am mers înainte purtat de aripa Îngerului fotografic păzitor fără să-mi pese dacă undeva este capătul și, mai ales, dacă e și musai o luminiță acolo. Am dat cu barda și-n sus și-n jos, și-n stânga și-n dreapta și nu m-am cocoșat niciodată în fața nimănui...
După o vreme, de prin 2008 mi s-a deschis și inima. Și am început să înțeleg. Toate s-au rostuit și au căpătat un sens. Te privesc Prietene cu aparatul de fotografiat la ochi și în secunda 2 știu câți bani poți face cu el. Și rar, rar de tot mă înșel. Și să știți... a înțelege nu este o ușurare ci o mare povară. A-ți asuma karma celui care vine cu inima deschisă către tine să-ți fie învățăcel este o mare onoare și, totodată, o mare responsabilitate. Iar pentru a ține echilibru între toate acestea este necesar un consum imens de energie, de voință, de dispoziție sufletească și renunțare la tine.
Și mai cred ceva: la naștere mi s-au ursit un număr de declanșări. De clampa - clampa la obturatoare. Cu fiecare declanșare mă apropii cu o fracțiune de secundă de lumina aceea fantastică pe care orice Fotograf o prinde numai o dată în viață. Lumina Infinitului.

Despre fotografia de azi... e ca-n viața noastră virtuală de azi. O cârcă de șmecheri care mai de care la adăpostul unor nume de împrumut. Identități falsificate, la adăpostul cărora toți se simt indezirabili și-și permit să dea pe goarnă tot felul de tâmpenii. În realitate...
Ș-am încălecat pe-o șa!

miercuri, 26 februarie 2014

26.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 57


Văd că postarea de ieri a stârnit oareșicare valuri. Distribuită de Boier Dinu a avut parte de comentarii care mai de care mai de care. Distinși scriitori, distinși fotografi. Fiecare cu păreri pro și mai puțin contra. Da ce te faci nene că, ca orice român imparțial, se bagă în seamă și pișcotarul. I-ați observat la vernisaje? Află despre ele din ziar. La ora H e acolo. Stă cuminte într-un colț cu o sacoșă de plastic în mână așteptând să se termine polologhia și să-nceapă dansul și felicitările. Mai un fursec, mai un suc, trece și el să te felicite pentru cum ai tapetat pereții. Dacă rămâne ceva, sacoșa e încăpătoare... De astea.
Îi înțeleg pe unii că de la o vârstă trebuie să se bage în seamă, da nu pricep. În fine, nu merită insistat.

Imaginea de astăzi e de reportaj de la târg. Mai acum câteva zile am văzut la un nene cu pretenții pe FB despre un Ws de fotografie de stradă ilustrat cu imagini făcute în Muzeul Satului din București. Ce-o fi având Tanda cu Manda nu m-am prins. Așa-s eu, mai încet la minte. Deci, într-o sfântă zi de joi de dimineață, la târgul din Voinești - Iași, femeia sovietică din imagine înșfacă sacul de 25 de kg de făină de grâu, îl pune pe umăr, dă banii și o tulește repejor spre casă cu sfârcurile radiind de bucuria viitorului miros de pâine coaptă în rula de la sobă. În spatele ei rămâne bosumflat vecinul Aflăcăilor, mândru posesor de VW (sper că așa se scrie) nemțesc și care, în nemernicia lui nu a ajutat-o pe biata fată să-i care sacul cu portbagajul.
În rest, toate bune și frumoase, la fel ca ziua care tocmai a trecut (mă refer la lumină). Mai este încă o zi, vineri la 10 am ședință de CL, iar la 13,15 trenul va face uuuuuuuuuuuuuuu-ăiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. La Veneția e cu totul altfel. Plouă!


marți, 25 februarie 2014

25.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 56


http://dorinbofan.wordpress.com/2014/02/24/fotografii-in-trend/

Un material interesant... Numai că dilema asta (de ce fotografiez) o au doar cei care au trecut în fotografie de un anumit nivel. Care au conștientizat că ceea ce fac este important nu doar pentru ei ci și pentru cei cărora se adresează. Pentru Găbițu care și-a luat ieri aparatul de fotografiat și mâine are nuntă unde trebuie să și filmeze și să și facă poze treaba e clară: fotografiez ca să fac bani. Câți mai mulți și câți mai repede, că vremea trece măi...
Din ce observ, după ce-și pune întrebarea discuția se duce (și este normal așa) către domeniul de activitate al  celui care scrie. Fotografia turistică, cea de peisaj, workshopul mâncător de energie, proiectul personal. Ceea ce denotă un fotograf activ, care-și pune întrebări, care e capabil să-și dea răspunsuri la ele și care are, deja, un drum bine definit în peisajul fotografic românesc. Dacă, peste ani, va merge în continuare pe acest drum, va depinde doar de alte întrebări pe care și le va pune. Deocamdată se regăsește în ziua de azi și ceea ce mâine va urma.
”Avem o comunitate fotografică absolut extraordinară aici, în România”. Avem pe naiba. Aici, în România, fiecare face și drege doar pentru el. Rar se unesc doi fotografi să facă ceva împreună și e aproape imposibil ca trei fotografi să colaboreze pe termen lung fără să-și dea, după o vreme, în cap. Prin excelență un fotograf este un suflet chinuit (nu mă refer la cei de nunți, botezuri, școli), mereu cu o întrebare în sânge, mereu încercând și căutând să se autodepășească. Adevărul meu doar seamănă cu al colegului sau prietenului meu. El cuprinde în propoziția din care este compus cuvântul Fotografie. Restul cuvintelor din propoziție nu se prea potrivesc la 2 oameni. Sigur că avem fotografi foarte buni. Recunoscuți și stimați în domeniul în care activează. Dar fiecare și-a dezvoltat ”afacerea” de unul singur. Lupul singuratec este mult mai stăpân  pe adevărul absolut decât haita cu nivele diferite de percepție a fenomenului. Și da, cine vrea să treacă de un anumit nivel, musai trebuie să pună marketingul în față. Cu tot ceea ce implică el.
Nu vă cunosc personal domnule Bofan, dar vă urmăresc de ceva vreme... și ce dacă toți fotografii merg acolo? Cum spuneați, merg în cârcă cu viciul pe care și l-a întreținut fiecare (aparatele), dar uitați un lucru: fiecare mai poartă la el și sufletul fără de care nici dumneavoastră și nici eu nu am fi scris. Sufletul care, mereu face diferența. Sufletul fără de care noi, cei cu aparatul în raniță, nu am mai fi admirați sau, deopotrivă urâți, de ceilalți mulți care nu-și pun întrebări!


luni, 24 februarie 2014

24.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 55

Azi a fost Dragobetele. Uite că nu m-am gândit să leg expoziția de acest eveniment. Ce tam-tam aș fi putut face: luuume luume, veniți de săriți... de vă pupă fotografu nu vi se mai arde pilafu! Sau ceva de genul ăsta. Da nu m-a dus mintea. Ce să fie romantic într-o expoziție cu peisaje și alte cele chițibușuri colorate? Ha???
Oleacă de emoționat am fost eu. Au vorbit frumos despre mine scriitorul Adi Cristi și Tata Mihai Cantea. Din partea domnului Primar al Iașilor (via Adi Cristi) am primit o Diplomă de Fotograf al Cetății Iașilor - orașul culturii. Tot e ceva. Cine a avut de fost lângă mine, a fost. Vă mulțumesc la toți, cunoscuți și necunoscuți. V-am simțit aproape și asta a contat cel mai mul!
Mulțumesc domnului Adi Cristi, domnia sa, în calitate de director al Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou mi-a pus la dispoziție spațiul de expunere din cele două Galerii. Mulțumesc lui Dan Mititelu și colegilor săi pentru sprijinul acordat. Mulțumesc lui Cristi Popescu pentru ajutor...
Acum m-am liniștit. Sper din tot sufletul ca să vă bucurați (cei care veți vizita expozițiile, de imaginile expuse. Cei care nu pot veni la Iași găsesc imaginile puse (deja) pe FB.

Am auzit 2 comentarii care m-au făcut să zâmbesc: că 104 imagini expuse sunt multe și greu de digerat. Acu mai mulți ani era în Iași un fotograf care-și trecea la CV expoziție după expoziție. Cu 3, 5 sau 7 (maxim) imagini. Pe unde găsea câte un  perete gol, hop câteva poze pe el. Făcem un mișto monstru pe seama lui. Ce să spun... poate sunt multe. Dar sunt în două spații diferite expuse. Nu cred că sunt greu de digerat. Nu sunt imagini sofisticate, cu mesaje ascunse, de descoperit. Sunt imagini din Țara Mea, cu locuri pe care (pe multe dintre ele) deja le știți. Poate un unghi este altcumva, poate lumina altceva, dar sunt imagini cu suflet. Iar pe ele niciodată nu va fi greu să le înțelegeți.
Este o oboseală dulce. Noapte bună, Prieteni!

duminică, 23 februarie 2014

23.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 54

O expoziție ar trebui să fie o bucurie pentru cel care o face. Ceva special care pune în mișcare toate energiile celui care expune, dorința de a fi cât mai bun, de a împărtăși cu cei de lângă tine trăirile tale, aspirațiile tale, de ce nu, visele tale. Pentru că, ce este o expoziție dacă nu un vis visat și, apoi materializat într-o mărturisire. Mărturisirea unui colț din Lumea ta, Fotografule, Fericitule, Făcătorule de minuni.
O expoziție ar trebui să te facă pe tine, Fotograful, mai bun, cum mai buni ar trebui să fie și cei care văd invitația ta la nemurire. Pentru că atunci când dăruiești din inimă musai cei care primesc darul tău trebuie să devină, pentru câteva clipe mai buni, mai deschiși către minunea mărturisirii. 
În momentul când primul vizitator a călcat pragul sălii de expoziție taina pe care o purtasei până atunci în sufletul tău se dezvăluie în toată splendoarea sa. Punți între suflete se construiesc invizibil, muzici nescrise se scriu parcă într-o secundă și, tot într-o secundă corul îngerilor care ne păzesc fiecăruia drumul dau viață cântării. Mai buni, mai fără prihană, mai aproape cu o secundă de cer. Mărturisind prin imagini ne-am făcut încă o dată datoria față de semenii noștri. Putem pleca, până data viitoare, în poveste.

Nu știu cum se face... gândesc ce-am scris mai sus, sunt convins că este un adevăr pe care, cei care ați făcut măcar o dată o expoziție l-ați trăit, doar că nu mă pot bucura. Poate că, ocupându-mă de multă vreme de destinele fotografice ale colegilor mei, bucurându-mă pentru fiecare pas pe care-l fac, deschizându-mi sufletul să primesc toate tainele lor am uitat să mă mai bucur și pentru mine. Din 1995, de la prima expoziție personală, s-au adunat 55 astfele de mărturisiri. De 27 de ori am fost alături de Prieteni buni - Fotografi frumoși la clipe irepetabile pe care le-am trăit cu sufletul deschis. Ceva, pe undeva, cândva s-a rupt. Și nu-mi dau seama când s-a întâmplat. Aș putea povesti toate cele 54 de vernisaje întâmplate până acum. Le văd aevea, parcă au fost ieri. Dar nu pot vedea nicicum unde a fost scurtcircuitul...
De la cel de mâine îmi voi aminti multă vreme despre o dezamăgire. Pe care am produs-o azi unor oameni pe care-i respect neputându-mă ține de cuvânt. Trebuia să fac undeva niște fotografii și nu am mai apucat să ajung la ora promisă. Și asta doare mai tare decât orice!

Mai sus imagini din partea de expoziție din Galeria ”Labirint” de la Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Partea de ”La gard” mâine...


sâmbătă, 22 februarie 2014

22.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 53

Pe la miezul nopții trecute mă gândeam, să vă spun despre pasiune și prietenie. Sau invers. Cum vă este mai la îndemână să o luați fiecare. Fiecare dintre noi stă bine la primul capitol, Cu pasiunea. Unii fac o adevărată pasiune pentru cutii de chibrite, alții pentru timbre, alții pentru cărți (de toate felurile), alții pentru etichete de pe sticlele de bere (că tot am băut azi, după Grădina Botanică una și mi s-a scurtat un picior), alții pentru șaorma, alții pentru gagici (să fie, acolo, la carnețel că vremea trece măi ...), alții pentru te miri ce. Lumea pasionaților e mare și diversă. Nu mai spun la fotografi. Aici e o situație aparte. Când devii pasionat de fotografie prima chestie pa care o faci e să-ți iei un aparat de fotografiat. Cu tot cu obiective. Că doar n-o să fotografiezi cu cutia de pantofi ca fraierii ăia de care ai auzit tu că o făceau pe vremea când digitalul nu era așa de digital. Pentru 95% dintre cei pe care-i apucă brusc această pasiune Ghidul scurt este cam așa: aparatul să fie cât mai mare, să aibă câți mai mulți megapixeli, obiectivele să fie și ele musai mari, dacă s-ar putea, cu o focală de la fișai până la teleu de 800 ca să poți merge cu el și-n Deltă. Pentru ceilalți 5% pasiunea se traduce altfel: o bucurie imensă de a sta cu aparatul în mână, de a vedea, de a observa, de a-l pune din când în când la ochi, de a declanșa așa, ca-ntr-o mângâiere, de a merge acasă cu nerăbdarea îndrăgostitului... nici bine n-ai intrat pe ușă că degetul se sprijină fix pe butonul de pornire al calculatorului, de a privi ore-n șir ce ai făcut și, gestul suprem, de a edita ce inima ta poftește și apoi de a împărtăși cu pătimașii pe care-i cunoști. Musai Prietenii buni, că lauda venită de la ei este cel mai minunat balsam pentru suflet. Numai... ce te faci, că genul acesta de pătimași are puțini prieteni. Crud adevăr și, de cele mai multe ori greu de digerat și mai greu de înțeles de către cei din jur. Să-l vedeți pe pătimașul ăsta minoritar (5%) cum se poartă în intimitate cu aparatul și obiectivele: dacă vreunul dintre ele sunt nou venite în familie, musai prima și a doua seară doarme cu ele lângă pernă. Să se cunoască mai bine și ele să se impregneze cu răsuflarea pătimașului stăpân. Când se apucă să le curețe să te ții, nici iubita nu a avut parte de asemenea mângâieri. Ce mai, fac parte din sufletul lui, din viața lui prezentă și viitoare. Este ca-ntr-o poveste de-a copilăriei cu nu știu ce interzis și visat toată viața, dacă mă exprim inteligibil...
Și dacă ești genul ăsta de pătimaș musai trebuie să socializezi. Din când în când: Destinul face ca să ai printre Prieteni și câțiva asemeni ție (la pasiune mă refer) și atunci întâlnirile sunt memorabile. Când doi sau mai mulți pasionați pe domeniul de foto se întâlnesc, de fiecare dată tot ce se întâmplă este memorabil. De transmis în direct la oră de vârf și pe postul național, pe cel de sport, pe cel de can can și pe cel de manele (aici musai cu bulină roșie). O cafea lungă și o apă plată și să te ții povești. Diafragme, obturatoare, distanțe focale, pixeli, megapixeli, priorități de timpi de expunere, viața în contralumină, cadre cu lumina din față, cu lumina din spate, cu lumină filtrată, portrete în gross plan, în prim plan, în plan mediu, și câte și mai câte. Poveștile cu Elodia și Drăgușanca pălesc pe lângă telenovelele fotografice. Prieteniile legate între genul acesta de oameni sunt indestructibile. Nu există divorțuri, nu există înșelăciuni, nu există traduceri. Doar plăcerea revederii și depănării poveștii fix de acolo de unde a fost lăsată ultima oară. Oamenii ăștia sunt cei mai incorigibili visători. Lumea de ar exploda nu i-ar scoate dintr-ale lor povești una și una, de adormit oamenii mari și serioși!
Și aș putea continua până mâine seară pe subiectul ăsta. Dar vă aștept luni, de la 17,30, la Casa de Cultură a Municipiului Iași ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou să-i ascultați pe scriitorul Adi Cristi și pe Tata Mihai Cantea povestindu-vă despre mine pe când eram Călător - Visător.
 
  (de azi din Grădina Botanică)...

joi, 20 februarie 2014

21.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 52

Astăzi au venit (din nou) imaginile de la mărit. Nu știu cum gândește minilabul dar gândește în ciuda mea. Ce eu am cerut cu 2 sau 3 trepte de densitate mai deschis este, invariabil, cu 1 singură. În fine, asta e. Data aviatoare voi face o vizită la Brașov să ne punem de acord. Din ce am gândit, 18 imagini sar din schemă. Aproape 20% dintre cele 106 pe care le voi expune. Destul de multe...

Asta este Prieteni, prea am făcut mișto de... he-he-he. Ezistă o compensație!

Nu știu câți dintre cei care pun mâna pe un aparat de fotografiat nu și-au propus să călătorească. Într-un capăt de lume, într-un capăt de țară, într-un capăt al propriului oraș. Și să fotografieze. Tot ceea ce li se pare frumos, tot ceea ce au auzit – citit – văzut pe la alții că este frumos, tot ceea ce le face sufletul să vibreze de atâta frumusețe pe care Creatorul a împrăștiat-o pe pământul nostru de oameni. Probabil că niciunul dintre ei, sau... foarte puțini.


Fotograful este un martor al timpului său. Zece dintre noi, în același loc, găsim zece unghiuri diferite de abordare a aceluiași subiect. După chipul și asemănarea fiecăruia dintre noi. Și nu este de mirare că, odată ajunși într-un loc arhicunoscut, în loc să cumpărăm o vedere cu acel spațiu declanșăm. O dată, de zece, de 100 de ori. Să avem acasă propria noastră vedere. Așa cum am văzut-o cu inima.

Iată deci că, în afară de faptul că este un călător, fotograful mai poate să și viseze. La o lume numai a lui, cu imagini numai ale lui, mult mai frumoase și mai iubite decât toate imaginile frumoase și iubite din lumea asta mare, numai bună să călătorești și să-i visezi povestea care se scrie continuu. Pentru că, musai, câți fotografi tot atâtea povești.


Călător – Visător... o expoziție din România cu poveștile mele. Așa cum le-am simțit și trăit eu la vremea când umblam prin România din inima Mea, mult înainte ca sintagma respectivă să fie folosită de o televiziune centrală. Sunt povești în imagini de prin toate locurile minunate pe unde mi-au călcat pașii și pe care le-am trăit la intensitate maximă, ea, inima mea, fiind aceea care a făcut mâna să declanșeze aparatul de fotografiat. Sunt clipe pe care eu nu le mai pot întâlni, clipele mele irepetabile și vă doresc să le trăiți pe ale voastre la fel ca și mine în drumurile pe care vă purtați pașii, așa cum sufletul vostru le va percepe în irepetabilitatea fiecăruia dintre voi, prietenii mei Fotografi.


Vă invit luni, 24 februarie 2014, la ora 17,30 în Sala ”Diotima” a Casei de Cultură a Municipiului Iași ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou, alături de Mihai Cantea și Adi Cristi, la vernisajul expoziției Călător – Visător, expoziție a cărei imagini le veți putea viziona până în data de 16 martie atât în Galeria ”La Gard” (gardul Parcului Copou) cât și în Galeria ”Labirint” (holul Casei de Cultură). Sunt aproape 100 de imagini alb-negru și color, făcute în aproape 10 secunde de declanșări ale obturatorului aparatului de fotografiat, toate într-o singură bătaie a aripii de Înger păzitor și călăuzitor.

           
 Vă aștept cu drag,

 oZo
 

20.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 51


Nu știu cum se face că numai peste minciuni fardate, coafate și șmenuite despre fotografii de la Romanela dau. Dacă aveți timp să cetiți despre o mare Expoziție de la Bruxelles o puteți face AICI.
Nici n-am avut răbdarea să citesc tot ce scrie că mi s-a făcut greață și mi-a venit să dau la rațe. Măi, cât de nesimțiți și de mincinoși pot fi unii din peisajul fotografic românesc... Dacă nu știi despre ce este vorba chiar te apucă plânsul de câte sacrifici au făcutără ei ca să expună acolo, cât de greu a fost, de câți ani li s-a propus și cât au fost rugați, bla, bla, bla...
Un sâmbure de adevăr există: șmecherii de acolo chiar voiau ca fotograful care le face expoziția să-și mărească singur lucrările (inițial erau niște dimensiuni fixe, nu lindicele 30x40 ale puradeilor noștri), să le ducă singur la Bruxelles, să le pună pe pereți, să le păzească și, la finalul de expoziție să și le ia și să le ducă unde-a înțărcat mutu iapa. Bașca să mai asigure și apa minerală de la vernisaj.
Cel cu care șmecherii au vorbit inițial a fost Florin Andreescu. Ca orice om normal acesta nu a dat un răspuns din prima, fiind deschis dialogului. Apoi a apărut în ecuație numele fotografului copiilor ratați, ca și companion de expoziție, fapt la care Florin nu a avut nimic de comentat. La finalul anului trecut Florin a renunțat la nemaivăzuta onoare care doreau organizatorii să i-o facă, la fel cum ar fi renunțat orice om normal și cu o coloană vertebrală dreaptă. Și așa au apărut ăștia doi la Bruxelles, mergând în genunchi pe banii lor ca să scarpine pisica belgiană  pe burtă, poate poate li s-o face milă la câte unul - altul să le dea și lor câte-o pralină de Belgiq.
Oamenilor, chiar nu vă este rușine să faceți tagma asta (era să spun breasla) de râs. Cum dracu vreți să fiți respectați (și odată cu voi fotografii români) dacă acceptați asemenea compromisuri? Cât de lingăi, pupători de picioare și fără demnitate puteți fi încât să acceptați să vă terfelească cine - necine doar de dragul de a vă umfla bojocii că ați expus la dracu-n praznic de 2 lei? Și vai, cât de greu vă este și câte sacrifici trebuie să faceți voi...

Mai văd pe FB un nene cu Cacademie de fotografie. Face la greu cursuri de toate felurile și pune exemple de imagini și fotografi care-și au treaba lor și destinul bine stabilit pe segment. Păi de ce nene? matale de ce n-ai cu ce le da exemplu la cei pe care vrei să-i atragi să-ți dea paraua ca să-i înveți să clămpăne la obturatoare? Fă-i nene profesori de portret, că zici că te pricepi la asta și lasă-i pe alții să-i învețe peisajul, reportajul, exterminarea în natură, clămpăneala pe stradă... Sau este rușine cu ce știm să facem de trebuie să ne raportăm mereu la alții mai cu oo rotunde și sclipici în păr?


A fost pentru ultima dată când mai scriu despre unii - alții care chinuie fotografia. Nu ajută la nimic și orice pasăre pre limba ei se balegă din copac. Să fie sănătoși, că sita se cerne și toate minciunile și neputințele li se vor întoarce însutit înapoi...

Despre imaginea de astăzi? Fabrica de țuică - adică mulți am fost - să vedem ce mai rămâne!

miercuri, 19 februarie 2014

19.02.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 50

De acum este cam hotărât:

vă invit din data de 24 februarie și până pe 16 martie 2014 în Parcul Copou să vizitați 1 + 1 expoziții de fotografie intitulate Călător - Visător. Imaginile, în număr de aproximativ 100, vor fi expuse pe gardul Parcului Copou (Galeria ”La Gard”) și în interiorul Casei de Cultură a Municipiului Iași ”Mihai Ursachi” (Galeria ”Labirint”).
Organizatori sunt Primăria Municipiului Iași, Casa de Cultură a Municipiului Iași ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou și Asociația FotoIași.
Expoziția cuprinde imagini alb-negru și color din peste 10 ani de peregrinări prin România, făcute atât pe film cât și pe suport digital.
Datele despre vernisaj, sper să le anunț mâine!

Și colegul meu, Gabriel Deliu vă invită în perioada 24 februarie - 16 martie 2014 la etajul II din Iulius Mall, (zona Librăriei Cărturești) să-i vizitați expoziția personală de fotografie La pas prin Veneția. Expoziția cuprinde 28 de fotografii color expuse pe șevalete și este organizată de către Primăria Municipiului Iași, Iulius Mall, Librăriile Cărturești și Asociația FotoIași.

O nouă expoziție de fotografie ar trebui să fie o bucurie. Pentru mine este o lehamite. Am muncit vreo două săptămâni să aleg imaginile de pe harduri, să le editez, să aleg din cele peste 400 de imagini editate pe cele pentru expoziție. Când am primit coletul cu imaginile mărite am avut prima dezamăgire. Multe dintre ele erau supraexpuse. Și asta s-a întâmplat pentru prima dată după nu mai știu câte expoziții mărite. Sper ca joi imaginile pe care le-am trimis la refăcut să fie ok. Dacă nu, am gândit, pentru Galeria ”Labirint”, o variantă de avarie. Să expun imagini mai vechi, făcute până în 1995, alb-negru și color. Sunt imaginile care dau viață cărții ”Când eram Fotograf” care au mai fost expuse în Iași, dar pe care destulă lume nu le știe. Eu sper să nu fie nevoie să recurg la această variantă...
De la o vreme nu am mai ținut numărul expozițiilor personale (nu mai spun a celor de grup la care am participat). Habar n-am a câta este cea de luni. Chiar nu contează. Contează doar ca numărul celor care le vor vedea să fie cât mai mare. Iar dacă cineva dintre cei care le vor vizita va spune, la final, în gând ”mulțumesc” va însemna că mi-am atins scopul și că imaginile mele sunt ceea ce am gândit: câte o respirare care să vă mângâie sufletul!